Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta şi Antonescu s-au înţeles pe Roşia Montana. Liderul PNL: “Comisia îşi va da astăzi obştescul sfârşit, se va respinge proiectul Guvernului”. Premierul: “Am temeri privind despăgubirile”

Publicat in Gandul, luni 11 noiembrie 2013 ·

Liderul PNL, Crin Antonescu, a anunţat astăzi la sfârşitul şedinţei USL că parlamentarii majorităţii guvernamentale vor respinge în cadrul Comisiei speciale pentru Roşia Montană proiectul iniţiat de Guvern şi se va crea o lege – cadru privind exploatările miniere.

“Comisia Roşia Montană îşi va da astăzi obştescul sfârşit. Principiul este următorul: raport de respingere pentru actualul proiect guvernamental şi în concluzii câteva recomandări privind crearea unui cadru legislativ. Nu dorim să blocăm exploatarea, ci să construim o legislaţie care să dea şansa dezvoltării, nu doar la Roşia Montană, în condiţii convenabile, rentabile pentru statul român, în condiţii de respectare a standardelor de dezvoltare durabilă, a standardelor de mediu. Acest proiect va fi respins, se deschid toate posibilităţile pentru ca o legislaţie sănătoasă, bazată pe criterii ferme, la vedere, să fie reglementată”, a spus Antonescu.

Premierul Victor Ponta a declarat că are în continuare temeri privind eventualele despăgubiri pe care firma canadiană le-ar putea cere drept despăgubiri pentru nerealizarea proiectului minier de la Roşia Montană. În vară, premierul Ponta a vorbit de despăgubiri de două miliarde de euro care ar putea fi cerute statului român.

Întrebat dacă această soluţie din interiorul USL reprezintă un eşec pentru PSD şi Guvern, Victor Ponta a răspuns: „De ce este un eşec? Aş fi vrut să se facă exploatarea în baza unei legi, dar Parlamentul a decis că vrea să facă o lege cadru, mi se pare o soluţie bună”.

După întâlnirea liderilor USL, parlamentarii puterii din cadrul Comisiei Roşia Montană urmează să dea votul final asupra proiectului trimis de Guvern, prin care acesta să fie respins.

Discuţiile în contradictoriu din USL pe subiectul Roşia Montană au apărut după ce liberalii au susţinut că nu vor vota proiectul trimis de Guvern în Parlament. @N

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum o ora
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 2 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

UE a adoptat prima legislație împotriva violenței la adresa femeilor. Textul nu include infracțiunea de viol

Ziare.com acum 58 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi, 7 mai, prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul, în lipsa unui acord asupra unei definiţii comune. Directiva a obţinut undă verde

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum o ora
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Statul ar putea să compenseze datoriile fiscale ale întreprinderilor cu sumele neplătite pentru concediile medicale - proiect de lege

HotNews acum 16 minute
Un proiect de lege, depus marți la Senat, propune crearea unui nou mecansim financiar care să permită statului să compenseze datoriile fiscale ale firmelor cu sumele neplătite către aceştia reprezentând concediile medicale. Inițiativa legislativă ap

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

19°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°