Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creşterea economică din 2012, revizuită în sus de statisticieni: 0,7% în loc de 0,3%

Publicat in Adevarul, miercuri 3 aprilie 2013 ·

INS a anunţat, miercuri, o creştere estimată a economiei, pentru anul trecut, de 0,7% în termeni reali, mult peste ritmul anticipat anterior, de 0,3%, după apariţia unor informaţii noi şi schimbarea modului de calcul a unor indici. Ca sumă, exprimat în preţuri curente, PIB nominal este acelaşi, de 587,4 miliarde de lei.

Institutul Naţional de Statistică (INS) arată, într-un comunicat, că revizuirea PIB estimat a avut la bază informaţiile suplimentare referitoare la trimestrul al patrulea, care au devenit disponibile ulterior publicării datelor provizorii.

Un impact semnificativ al modificării datelor a venit din sectorul administraţiilor publice. Alt motiv este dat de seriile de indici valorici, de volum şi de preţ recalculate ca urmare a schimbării, începând cu ianuarie 2013, a anului de bază utilizat la calculul acestor indici (din 2005 în 2010).

Minusul din industrie era mai mic

Comparativ cu prima variantă provizorie, dinamica PIB în anul 2012 faţă de cel precedent s-a majorat în special pe seama îmbunătăţirii semnificative a contribuţiei la creşterea PIB a industriei, de la -0,6% în varianta provizorie la -0,3%, după modificarea volumului de activitate cu 1,1 puncte procentuale (de la 97,9% la 99%)

De asemenea, pentru comerţ şi servicii revizuirea a fost de la 0% la 0,2%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu 1,2 puncte (de la 100,3% la 101,5%).

Valoare adăugată mai mare, impozite mai mici

Valoarea adăugată brută totală, care în prima variantă a avut o contribuţie negativă la creşterea PIB de 0,2%, în varianta anunţată miercuri a contribuit cu 0,4% la creşterea PIB, în timp ce impozitele nete pe produs şi-au redus contribuţia cu 0,2 puncte procentuale.

Şi consumul a crescut

"Din punctul de vedere al utilizării PIB, modificări semnificative ale contribuţie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 11 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 9 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 8 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 8 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 5 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 8 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 6 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 12 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Vremea

București
acum

10°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

3°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°