Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Sergiu Nicolaescu, Tudor Arghezi şi Elvira Godeanu, stele pe Aleea Celebrităţilor din Târgu Jiu

Publicat in Adevarul, duminică 26 mai 2013 ·

Trei stele au fost dezvelite, ieri, pe Aleea Celebrităţilor din municipiul Târgu Jiu. Este vorba de omul de film Sergiu Nicolaescu, poetul Tudor Arghezi şi actriţa Elvira Godeanu. Evenimentul a făcut parte din Festivalul Internaţional de Literatură «Tudor Arghezi», care se desfăşoară în cadrul Zilelor Municipiului.

La evenimentul dezvelirii stelelor a fost prezentă şi Mitzura Arghezi, fiica poetului, care i-a invitat pe toţi cei prezenţi să viziteze Casa Memorială de pe strada Mărţişor, din Bucureşti: „Vă invit pe toţi la Mărţişor. Acolo este o alee lungă cam de o sută şi ceva de metri pe mijlocul terenului donat de tatăl meu statului român pentru a se înfiinţa Casa Memorial. Dacă o să veniţi, paşii dumneavoastră vor fi implantaţi pe acea alee“.

Prima stea pe Aleea Celebrităţilor a fost dezvelită în toamna anului trecut şi i-a aparţinut lui Constantin Brâncuşi. „Dorinţa noastră este de a oferi modele pentru toate generaţiile care merită urmate în viaţă“, a spus Ion Cepoi, directorul Centrului Judeţean de Promovare a Culturii Tradiţionale Gorj, organizator al Festivalului Internaţional de Literatură.

Soţia lui Sergiu Nicolaescu şi-a dat acceptul pentru amplasarea stelei

Primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, a precizat că a obţinut acordul ultimei soţii a lui Sergiu Nicolaescu cu privire la dezvelirea stelei: „Această alee este dedicată oamenilor de seamă ai Gorjului, care se bucură de o apreciere unanimă. Am purtat o discuţie la telefon cu Dana Ionică despre dezvelirea stelei cu numele lui Sergiu Nicolaescu şi a fost de acord. Sper că vom avea o bună colaborare în vederea realizării şi altor proiecte deosebit de importante“.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 3 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 4 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Atenţionare MAE: Suedia reintroduce controlul la frontiera internă până în noiembrie

HotNews acum 31 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis miercuri o atenționare de călătorie prin care îi informează pe cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Suedia că autoritățile din această țară au luat decizia de a reintroduce

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 23 minute
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Salvini îi sugerează lui Macron să se „trateze”, după ce preşedintele francez a reluat ideea trimiterii de trupe în Ucraina / ”Să plece în Ucraina, mâine”

G4Media acum 43 minute
Roma, 8 mai /Agerpres/- Vicepremierul italian Matteo Salvini a declarat miercuri că preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos” care ar trebui „să se trateze”, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitate

Lucian Bode: Trebuie să spunem cu curaj unele lucruri, să nu ne ferim doar să-i menajăm pe unii. Faptul că avem o alianţă pentru europarlamentare cu PSD-ul nu ne împiedică să le arătăm minusurile guvernărilor lor locale

News.ro acum 40 minute
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, afirmă că alianţa pe care PNL o are cu PSD pentru alegerile europarlamentare nu prespupune ca liberalii să nu vorbească public despre ”minusurile” guvernărilor locale ale social-democraţilor. ”Trebuie să spune

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 4 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum 45 minute
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 8 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Vremea

București
acum

17°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°