Art Café Downtown a găzduit sâmbătă, de la ora 12.00, lansarea cărţii de memorii “A fost o viaţă sau un vis?”, scrisă de marea soprană Lucia Stănescu și apărută la Editura Eikon. Din păcate, autoarea nu a putut fi prezentă la eveniment, astfel că prezentarea cărţii a fost susţinută de Silvan Stâncel. Cartea dezvăluie marelui public viața și strălucita carieră a marii artiste, oferind numeroase informații despre docietatea românească,din perioada interbelică până în zilele noastre.
Lucia Stănescu, una dintre marile soprane ale scenei mondiale, s-a născut pe data de 16 iunie 1926, la Someșul Rece, județul Cluj. A urmat la București, concomitent cu Facultatea de Drept, cursurile de canto în cadrul Academiei Regale de Muzică, la clasa profesorului Constantin Stroescu, tenor de renume. De-a lungul carierei sale a obținut numeroase premii naționale și internaționale și a întreprins turnee individuale în toată lumea. A fost, timp de 10 ani, profesoară de canto la Academia „Gheorghe Dima” din Cluj și totodată directorul Operei Române din Cluj. La onorabila vârstă de 85 de ani, în 2011, ca o mărturie a vieții sale și a perioadelor istorice, sociale, politice și culturale, profesionale și nu numai, a scris cartea cu titlul “A fost o viață sau un vis?”. Dintre spectacolele în care a avut roluri remarcabile, amintim: “Paiațe” de R. Leoncavallo, “Carmen” (personajul Micaela) de G. Bizet, “Boema” de G. Puccini, “Turandot” de G. Puccini, “Tosca” – G. Puccini, “Othello” – G. Verdi, “Madama Butterfly” – G. Puccini, “Faust” – Ch. Gounod, “Evgheni Oneghin și Mazeppa” – P.I. Ceaikovski, “Aida” de G. Verdi. “A fost o viaţă sau un vis?” reprezintă mărturii pe care autoarea le-a scris în decursul unui an. Dezvăluind pentru prima dată marelui public viaţa şi strălucita carieră a marii artiste, volumul oferă mărturii despre lumea artistică şi societatea românească văzută prin ochii