Octavian Bellu vorbeşte, într-un interviu-maraton, despre cel mai curios paradox al vieţii sale: a reuşit să obţină excelenţa în gimnastică tocmai pentru că n-a excelat ca gimnast.
Fetele ies în hol, îi salută cuviincios pe antrenor şi pe reporteri, aşteaptă răspuns şi merg în treaba lor, către sala de antrenament. Antrenorul le mai chestionează, pentru rigoarea interviului, câte kilograme?, ce înălţime?, mama?, tatăl?, să fii sănătoasă!, mulţumesc!, şi continuă să vorbească, metodic, riguros, atent, despre performanţă, despre succes, talent, muncă şi perseverenţă. Suntem în hotelul Sydney din complexul sportiv Izvorani, locul unde toate aceste lucruri sunt ca nişte axiome pentru sportive şi pentru dascălii lor. Suntem cu Octavian Bellu (62 de ani), nu doar antrenorul de numele căruia se leagă cele mai frumoase succese ale gimnasticii româneşti, ci „cel mai de succes antrenor din lume“, după cum ar confirma Cartea Recordurilor. Suntem aici şi despre recorduri vorbim şi noi. Despre recordurile lotului feminin de gimnastică, despre recordurile din palmaresul de antrenor, dar şi despre recordurile personale, mai mici, mai exotice, dar nu mai puţin importante. Octavian Bellu poartă mustaţă din clasa a IX-a, încă se mai pricepe să aleagă butaşii roditori de viţă de vie, îi place s-asculte şi Janis Joplin, şi Aurelian Andreescu, a promovat „aruncarea greutăţii cu conserva“ în şcoala de la Valea Călugărească, unde a fost profesor de istorie şi biologie. Şi, poate cel mai important, are permis de tractorist agricol, nu rutierist. La una dintre competiţiile recente, un antrenor din străinătate i-a spus mai în glumă, mai mult în serios: „Măi, ce mai vrei?“. Dar fetele astea continuă să meargă în sala de gimnastică. Octavian Bellu pare să ştie exact ce mai vrea: performanţă.
„Weekend Adevărul“: Numele dumneavoastră e sinonim cu gimnastica, dacă nu cu p