Preşedintele Consiliului de Administraţie al UCM Reşiţa, Adrian Chebuţiu a anunţat darea în plată a unor active către Ministerul Finanţelor. Societatea cu capital de stat Hidroelectrica s-ar putea afla printre viitorii acţionari, care să scoată uzina din criză.
Săptămâna trecută, Adunarea Generală a Acţionarilor de la UCM Reşiţa a aprobat majorarea capitalului social al companiei cu 100 de milioane de euro. Ministerul Finanţelor urmează să taie datoriile pe care uzina le are.
După lungi discuţii între cei de la UCM Reşiţa, primărie şi sindicate, cele două obiective: Casa de Cultură a Sindicatelor şi Grădiniţa cu Program Prelungit numărul 7, vor ajunge la Ministerul Economiei. Reprezentanţii UCM Reşiţa au decis ca cele două clădiri să fie date ministerului, în contul datoriilor vechi pe care societatea le are de şase ani.
„Pentru sindicate şi cetăţeni este important ca cele două active să intre în patrimoniul local şi să avem certitudinea că ele pot fi folosite de comunitatea reşiţeană. Decizia UCMR ne oferă certitudinea că aşa se va întâmpla”, spune Marian Apostol, preşedintele CNS Cartel Alfa Caraş-Severin. Şi conducerea Grădiniţei cu Program Prelungit Nr 7 este de aceeaşi părere.
„E un câştig clar. Banii pentru construcţie nouă nu sunt, iar noi primim cu bucurie astfel de veşti, mai ales că de acum înainte putem investi într-o clădire care este a noastră”, a declarat Elena Zamela, directorul Grădiniţei PP7 din Reşiţa. Cele două clădiri urmează să fie evaluate. „Valoarea datoriilor vechi este de şaptezeci de milioane de lei”, a subliniat Adrian Chebuţiu, directorul general al Uzinei Constructoare de Maşini din Reşiţa.
Casa de Cultură a Sindicatelor
Grădiniţa PP7 din Reşiţa
În ultimele luni, situaţia economică a Uzinei Constructo