Gratie lui Dragos Paul Aligica, avem, iata, o discutie cu adevarat importanta despre semnificatia telegramelor, dincolo de zgomot, furie, invective si speculatii absurde. Politologul roman care preda la Universitatea George Mason ne propune o analiza de o luminoasa luciditate. Sunt total de acord cu formularea alternativei de catre dl Aligica, intre anti-americanism, cu tot ce implica acest mit politic (anti-liberalism, tribalism, primordialism, antisemitism, izolationism, anti-capitalism) si pro-occidentalism, deci sustinerea NATO si UE. Acest tip de atitudine s-a observat in Grecia in anii 90 cand forte si personalitati politice altminteri opuse, cu experiente si identitati extrem de diferite, de la Mikis Theodorakis si PC din Grecia la fosti sustinatori ai coloneilor si ortodoxisti fanatici au strans randurile in apararea lui Milosevici. Ar merita publicat un volum despre reactii similare in Romania.
Ma grabesc sa adaug ca ma refer la un mit politic, deci la o constelatie eterogena de atitudini, optiuni, emotii, sentimente mai mult sau mai putin sistematizate, coagulate si rationalizate. Subliniez, pentru ca uneori am impresia ca acest lucru nu este clar: mitul politic nu este o legenda, nu este o poveste de adormit copiii (ori natiunile). Il putem numi fantasma compensatorie ori naratiune cu ambitii universal-explicative (cele doua nu se exclud, ba chiar adeseori se intrepatrund). In cazul de care ne ocupam, este ceea ce Jean-François Revel a diagnosticat drept obsesia anti-americana (prezenta deopotriva in randurile extremei drepte si ale extremei stangi). Mitul politic este o configuratie in care nostalgiile se incruciseaza cu gandirea deziderativa (wishful thinking), ceea ce conteaza este credibilitatea sa, capacitatea de a inspira si de a galvaniza pasiuni si atasamente colective, deci nu continutul intrisec de adevar. Un exemplu poate fi mitul