Romanul e rezistent si inventiv. Rezistent, de doua mii de ani, la invazie, fie ea si una totalitara, inventiv, voios inventiv, la gasirea imediata a destinderii. Daca nu ar fi paradigmatic, momentul unui recent interviu televizat s-ar pierde in serie. Dar e. Si-atunci trebuie tratat ca atare. Adica in lumina precaritatii sub care se consuma mai toate actele publice. Cu un consistent adaus autohton de vulgaritate.
Mijloacele media se dovedesc a fi generoase gazde ale dejectiilor unei societati iesite, prin miracol, de sub hidosenia totalitara, neinstare inca a se desprinde total de trecut, rasfringind hidosenia in voioasa vulgaritate. Daca presa, prin cele citeva cotidiane de maxima patrundere publica, nu face vizibil in intregime fenomenul, televiziunea, mai ieftina si mai la indemina, se ofera public in toata gaunosenia ei.
Departe gindul, nostalgic, de a-i acorda celeilalte, mizerabila, aservita programatic dictaturii, merite. E doar regretul ca pretul libertatii e atit de scump. Si atit de persistent.
De revenit la momentul negativ emblematic.
Invitatul celui ce se impune, la Realitatea TV, prin invariabila gravitate si incruntare - atuuri, crede el, ale tariei de caracter in evaluarea vinzolitului prezent - este, in una din seri, personajul surprins mereu de cameramani cu mina in buzunar, gata sa scoata fisicul si sa cumpere pe loc ce vrea.
Nimic nou. Intr-o lume romaneasca in care banul - sub fireasca motivatie capitalista - e discretionar.
Numai ca dialogul ce se consuma acum intre cei doi imbraca perfect haina gilcevei de taraba.
Punindu-si in lucru armele din arsenalu-i propriu - cele care i-au si asigurat trimbitatul rating - oachesul teleast incearca sa-l mentina pe dezabuzatul sau interlocutor in termeni cit de cit civilizati. E si motivul pentru care acesta din urma isi iese din fire. Din pepeni. Daca tot e vorba de tar
