Britanica Helen Beard (44 de ani) se afla în concediu în Florida (SUA), alături de soţ şi cei doi copii, când a văzut cum un bebeluş de 16 luni a alunecat printre zăbrelele unui balcon situat la etajul patru al hotelului. Femeia a alergat şi a prins fetiţa în braţe, scrie Daily Mail.
Balconul de unde a căzut fetiţa
Chiar dacă a salvat viaţa unui copil, femeia nu se consideră o eroină. "E un pic ciudat că mă aflu aici pentru ceva ce am făcut din instinct", a declarat Helen, după ce a fost decorată de autorităţile din statul California, pentru fapta sa. "Cred că oricine ar fi făcut asta şi mă simt onorată să primesc această distincţie", a continuat femeia.
Fetiţa de nici un an şi jumătate s-a lovit, în cădere, de zăbrelele de la etajul trei, dar a supravieţiuit miraculos. "A fost un eveniment suprarealist. Din fericire, aveam pantofi fără toc şi am reuşit să alerg suficient de repede încât să prind bebeluşul", a declarat Helen, care şi-a amintit că fetiţa avea chiar "chef de joacă" în secundele de după căderea de patru etaje. "Totul s-a întâmplat atât de repede. Deodată m-am trezit cu bebeluşul în braţe, încercând să îl calmez. Lumea era panicată, roia în jurul meu", a adăugat femeia.
Helen a fost decorată de autorităţile din California
"Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că a salvat viaţa copilului meu. Îi mulţumesc şi doamnei Helen, care este un înger trimis din Rai", a spus mama fetiţei, în vârstă de 20 de ani. Ea a precizat că fiica ei nu are "nici măcar o zgârietură".
Martorii oculari descriu şi ei scena. "Am auzit că toată lumea ţipă şi am crezut că pur şi simplu se distrează la piscină. Dar ne-am dat seama că era ceva în neregulă când toţi au început să alerge prin curtea hotelului", spune o turistă. "Femeia (n.r. salvatoarea) a fost foarte calmă şi s-a aflat la locul potrivit. Doar a întins braţele, a prins fetiţa şi