Barça e o fabrică de vise. De vise care devin realitate. Ultimul împlinit este cel al lui Albert Carol Guerrero. Albert Carol locuieşte în Vilanova del Camí şi s-a născut cu un handicap fizic al mîinilor şi al picioarelor. Cînd avea doar 8 luni a început un lanţ de intervenţii chirurgicale şi în fiecare an trece pe la spitalul unde este supus unei noi operaţii. În martie are programată următoarea intervenţie.
A trimis o scrisoare la "Fundació del Barça", iar "maşinăria" a trecut la fapte. Albert îşi dorea foarte mult să-l cunoască pe Gerard Piqué, unul dintre idolii săi. Şi şi-a văzut visul cu ochii sîmbătă, pe 5 februarie, după victoria Barçei în faţa lui Atletico Madrid (3-0).
Albert spune că de-a lungul vieţii sale a suferit mult, dar "uneori am parte de suprize frumoase ca aceasta. Visul meu s-a îndeplinit". Însă înfocatul suporter al Barcelonei nu se aştepta ca toată echipa să vină să-l cunoască. Toţi jucătorii au venit să schimbe cîteva cuvinte cu el, dovadă a umanităţii acestei mari familii care este FC Barcelona. "A fost o mare plăcere să-l cunosc şi pe preşedintele Rosell, m-a încurajat să merg înainte", spune Albert.
Piqué i-a oferit în dar cartea sa, cu un mesaj special pentru fanul său, au făcut poze împreună şi i-a mai dăruit şi un tricou de joc. O altă surpriză i-a fost făcută de către Pedro, care i-a dăruit tricoul pe care îl purtase contra lui Atletico. "Era transpirat... era autentic. A semnat tricoul în faţa mea. După tot ce mi-au oferit aceşti jucători camera mea pare un muzeu acum", povesteşte Albert.
Ceea ce nu va uita niciodată este ceea ce a simţit în acele momente. "Cînd l-am văzut pe Piqué că se apropia de mine nu ştiam ce să fac, nu ştiam unde să mă uit. Iar cînd mi-a zis că ştie multe despre viaţa mea, despre toate prin cîte am trecut am rămas mut de uimire. Am plîns ca un copil".
@N_P