Singura imagine personală care merită discutată pe 22 decembrie e, oricât de indigest sună, a lui Ion Iliescu. Cum şi-a construit brandul fostul preşedinte al României?

Despre discreţia ocultă cu care şi-a creat Iliescu piedestalul am discutat altundeva („Cum să devii un Nimeni", Editura Humanitas). Venit după Ceauşescu, preşedintele FSN a fost fără îndoială preocupat de o construcţie de imagine contrastantă. Ca dovadă, de exemplu, faptul că prima doamnă a acelor ani, Nina Iliescu, a fost foarte rar văzută în public, deşi surse din apropierea fostului preşedinte vorbesc despre marea influenţă a acesteia. Desigur că o comparaţie cu Elena Ceauşescu era de evitat.

De fapt, ceea ce pretenţios am putea numi ambiguitatea retorică a puterii lui Iliescu începe foarte devreme, la acel „cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă". Avem aici un fals enunţ de politeţe - „cu voia dumneavoastră", care mai curând întăreşte autoritatea decât cere o concesie - şi derutantul „ultimul", care poate însemna, şi înseamnă, „primul". Iliescu beneficiase, oricum, de ceea ce azi am numi o campanie virală sau word of mouth marketing, marketingul din gură-n gură, zvonistica referitoare la faptul că Iliescu ar fi pregătit „de ruşi" ca să-i ia locul lui Ceauşescu. E întâmplător faptul că azi Iliescu se mişcă dezinvolt pe blog?

Capabil să ţină în mână, administrativ, haosul din fostul CC şi apoi din televiziunea acelor zile, Iliescu a ştiut mai apoi să corespundă aşteptărilor populare. Schimbarea de putere din 1989 s-a petrecut la iniţiativa şi cu concursul unei minorităţi. De fapt, România a participat la evenimente timorată, prin intermediul cutiei catodice în care evoluau Dinescu, Caramitru şi alţii. Din timorare s-a născut dorinţa de „linişte" şi de aici, sloganul „un preşedinte pentru liniştea noastră". Formulă mai tardivă, consemnată în campania din 1992 a lui Ion Iliescu, a