Liderii Uniunii Social-Liberale fac lobby pe lângă UDMR în tentativa de a forma o nouă majoritate parlamentară. Pentru a-i „seduce“ pe aleşii maghiari, liberalii sunt dispuşi să voteze statutul minorităţilor pe care UDMR îl negociază deja cu PDL. În schimb, social-democraţii sunt mai rezervaţi.
Citiţi şi:Dan Voiculescu: Sunt premise pentru suspendarea lui Băsescu până la 25 martie
Opoziţia, şantajată cu scaunul lui Mircea Geoană
Liberalii susţin că au avut „discuţii exploratorii cu UDMR" şi că, pentru prima dată, nu ar fi primit un răspuns negativ. Surse din conducerea PNL au precizat pentru „Adevărul" că partidul ar fi dispus să voteze legea privind statul minorităţilor, dar este posibil ca un asemenea pas să nu fie suficient, în condiţiile în care UDMR are o promisiune similară de la PDL.
„UDMR este într-o fază de poziţionare, dar pentru a ni se alătura vor să fie siguri că vom câştiga viitoarele alegeri. Nu ne mai refuză explicit ca până acum câteva luni", afirmau sursele citate. Social-democraţii sunt însă mai rezervaţi. „În politică se poate negocia orice, dar este prematur să discutăm despre un vot pe statutul minorităţilor pentru că în PSD nu s-a luat o decizie", a declarat purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Moldovan.
Reconfigurare doar pe jumătate
Crearea unei majorităţi este anticipată de preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, care dă şi un termen de realizare: 25 martie. Majoritate care, spune Voiculescu, va crea premisele suspendării preşedintelui Traian Băsescu. Voiculescu are deja la activ un pronostic validat: el a anunţat formarea alianţei social-liberale până la 31 ianuarie 2011, dată care a fost depăşită doar cu cinci zile.
Pentru a „detrona" Puterea, Opoziţia duce, pe lângă tratativele cu UDMR, şi negocieri de la om la om cu parlamentari ai Puterii. Surse liberale susţin că, în pe