Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Cruceru: «Uneori ne este foarte greu în rolul de părinţi»

Publicat in Click, duminică 18 martie 2012 ·

Prezentatorul tv dezvăluie cât de dificil este să fii părinte în ziua de azi.

De când s-a născut fiica sa "au trecut şapte luni, iar vieţile noastre s-au schimbat radical", scrie Dan Cruceru pe blogul personal. "Noi, părinţii ei, suntem la fel de fericiţi. Sophia ne umple vieţile, o iubim enorm. Uneori, însă, recunosc: ne este foarte greu în acest rol de părinte. Nu ai nici o secundă liberă, totul se învârte în jurul copilului şi ca să-ţi îndeplineşti toate îndatoririle trebuie să te transformi într-un roboţel. De fapt, exact asta suntem: nişte roboţei pentru Sophia!", povesteşte Dan.

Pe lângă faptul că se trezesc dimineaţa, iar el se duce la piaţă să cumpere fructe şi legume proaspete, se mai întâmplă ceva: "Micul dejun pentru pitică. Aici e cu circ mereu. Trebuie să-i cântăm, să-i facem jocuri, să ne strâmbăm la ea, să ne maimuţărim. În această etapă, suntem nişte roboţei-maimuţe! Şi tot aşa - urmează joaca, prânzul, somnul, gustări cu lăptic, schimbări de scutece, iar joacă, iar gustări, iar somn, sunt proceduri repetitive, de roboţel. De toate acestea se ocupă mai ales Cristina", recunoaşte prezentatorul de Acasă.

"Seara, când vin de la muncă, sunt luat de proaspăt! Joacă, schimbat de scutece, papa, băiţă, papa, distracţie, somn. Şi, fără să mă plâng, uneori vin foarte obosit. Aş vrea să lenevesc pe canapea câteva ore. Ei bine, nu! Roboţelul trebuie să aibă bateriile încărcate tot timpul, aşa că... la treabă!", mărturiseşte el.

"Încă o dată: nu mă plâng! Sunt o grămadă de părinţi în aceeaşi situaţie! În acest articol, doar constat cât de mult ni s-au schimbat vieţile. Înainte să apară Sophia, ne consideram pregătiţi pentru asta. Şi, totuşi, nu a fost aşa. Realitatea este de câteva ori mai «dură» decât imaginaţia! Aviz celor care vor să faca copil doar pentru că «trebuie»", avertizează Dan Cruceru.

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Al doilea cutremur în România, în câteva ore. Zona în care s-a simțit cel mai puternic

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunță că un nou cutremur slab cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni dimineaţa, 27 mai, la ora 7:16, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea. Seismul a avut loc la adâncimea de 127,1

Poliţiştii fac zeci de percheziţii în dosare de evaziune fiscală şi spălarea banilor

Mediafax acum 49 minute
„Astăzi, 27 mai 2024, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, coordonează o amplă operaţiune de com

VIDEO Papua Noua Guinee: 2.000 de oameni au fost îngropați de vii de o alunecare de teren

HotNews acum o ora
Peste 2.000 de persoane au fost îngropate de vii de o alunecare masivă de pământ în Papua Noua Guinee săptămâna trecută, a anunțat luni centrul național pentru dezastre, în condițiile în care terenul periculos și dificultatea de a aduce ajutoare la

Zece morţi şi 39 de răniţi într-o coliziune pe o autostradă din sudul Turciei

News.ro acum 45 minute
Zece persoane au murit şi 39 au fost rănite duminică în sudul Turciei, după ce un autobuz interurban s-a ciocnit cu alte trei vehicule pe o autostradă principală, a anunţat ministrul de interne Ali Yerlikaya, relatează agenţia Anadolu. Autobuzul, ca

Zeci de medicamente neconforme în România. Comisia Europeană cere suspendarea autorizației de comercializare LISTĂ

Ziare.com acum 2 ore
Comisia Europeană a solicitat, vineri, statelor membre să suspende autorizaţia de comercializare pentru o listă de medicamente generice testate de compania indiană Synapse Labs, din cauza dovezilor insuficiente cu privire la fiabilitatea datelor de

Arabia Saudită intenţionează să vândă acţiuni ale producătorului de petrol Aramco, cel mai devreme în iunie – surse

News.ro acum o ora
Arabia Saudită plănuieşte o vânzare de acţiuni de mai multe miliarde de dolari ale gigantului energetic Aramco, cel mai devreme în iunie, în ceea ce ar fi una dintre cele mai mari tranzacţii de acţiuni din regiune, au declarat două persoane care au

Iranul intenţionează să crească producţia de petrol la 4 milioane de barili pe zi, potrivit agenţiei de presă Tasnim

News.ro acum 2 ore
Iranul a aprobat un plan de creştere a producţiei de petrol la patru milioane de barili pe zi, a relatat duminică agenţia de presă a ţării Tasnim, fără a furniza un interval de timp, transmite Reuters. ”Un consiliu economic condus de preşedintele in

Excelență și inovație în tehnologie, centrate pe o echipă excepțională: MHP – A Porsche Company, de 10 ani în România

Wall-Street.ro acum o ora
MHP – A Porsche Company și-a deschis subsidiara din România în 2014, la Cluj-Napoca, centrul efervescent al IT-ului românesc. A crescut constant și sustenabil, de la an la an, având întotdeauna în centru principiul excelenței. Aniversarea de 10 ani

Elon Musk plănuieşte construirea unui supercomputer xAI, potrivit The Information

News.ro acum 4 ore
Omul de afaceri american Elon Musk le-a spus recent investitorilor că startupul său de inteligenţă artificială xAI intenţionează să construiască un supercomputer care să alimenteze următoarea versiune a chatbotului său AI Grok, potrivit The Informat

Revoltele din Noua Caledonie: Starea de urgență va fi ridicată luni, aeroportul rămâne închis

HotNews acum 3 ore
​Starea de urgență din Noua Caledonie va fi ridicată, a anunțat președinția franceză, dar aeroportul internațional va rămâne închis până duminică, în ciuda unei diminuări treptate a tensiunilor, transmite France Presse. Pușcași marini din armata Fra

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

17°
lun.

10°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

17°
lun.

12°/17°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

12°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

20°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°