Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO și GALERIE FOTO: Omul de afaceri Liviu Jelea a murit

Omul de afaceri Liviu Jelea, de profesie inginer, s-a stins din viaţă ieri dimineaţă, pe patul unui spital din Bucureşti. În urmă cu câteva săptămâni, el s-a simţit rău şi a fost internat în Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Pantelimon“ Focşani, iar ulterior a fost transferat la un spital din capitală, unde a şi decedat.

Apropiaţii omului de afaceri ne-au spus că nu a apucat să afle cu exactitate de ce suferă. Ei spun că, cel mai probabil, Liviu Jelea a murit în urma unor complicaţii care i-au afectat inima. Ieri după amiază, sicriul cu trupul neînsufleţit a fost depus la la capela Bisericii „Sfântul Pantelimon”, din curtea Spitalului Judeţean. În faţa bisericii erau prezenţi soţia şi fiul său, omul de afaceri Ioan Martiş, care i-a fost prieten bun, comisarul şef Tomiţă Păvăloiu, adjunct al şefului IPJ Vrancea, dar şi alţi prieteni şi cunoştinţe.

În momentul în care sicriul a fost scos din maşina funerară, cei prezenţi au izbucnit în lacrimi. „A fost un om de mare valoare. Nu a avut Vrancea om ca acesta. Modest, cu un suflet mare şi de un mare caracter. Vrancea a pierdut un mare om”, a spus un bărbat prezent în faţa bisericii. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, la ora 11.00, în Cimitirul Nordic din Focşani.

Liviu Jelea ar fi împlinit pe data de 4 aprilie 63 de ani. El a fost inginer în industria alimentară şi, imediat după finalizarea studiilor, a fost repartizat la abatorul de la Mândreşti, unde şi-a desfăşurat activitatea până după Revoluţie. Liviu Jelea a ocupat, o perioadă, şi funcţia de director al abatorului. Ulterior, şi-a deschis propria afacere. Liviu Jelea are un băiat, care este judecător. Soţia sa, Doinea Jelea, a fost tot judecător, ieşind la pensie în urmă cu câţiva ani. Doinea Jelea a fost vicepreşedinte al Triubunalului Vrancea.

Un prieten bun

Liviu Jelea a fost un om deosebit, p

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 20 minute
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 2 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 42 minute
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum o ora
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 3 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 4 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 5 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum 46 minute
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Șofer reținut după ce a fost prins băut la volan. Avea o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 34 de ani a fost reţinut sâmbătă, 4 mai, de poliţiştii din Caraş-Severin, după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, având o concentraţie de 1,26 miligrame pe litru de alcool pur în aerul expirat. ”În cursul zilei d

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°