Candidaţii primei sesiuni a bacalaureatului din acest an au susţinut ieri prima probă scrisă a examenului, cea de limba şi literatura română. Din cei 5.925 de absolvenţi ai ciclului liceal înscrişi pentru a susţine proba de ieri a examenului, 307 au absentat.
Totodată, doi elevi suceveni au fost eliminaţi din examen, aceştia fiind surprinşi încercând să copieze de pe telefoanele mobile. De asemenea, din motive obiective, alţi doi candidaţi au întârziat la probă, aceştia susţinând mai târziu testarea, cu subiecte de rezervă. Un elev din Rădăuţi a susţinut proba acasă, întrucât se află imobilizat.
Variante diferenţiate, în funcţie de profilul candidaţilor
Centrul Naţional pentru Evaluare şi Examinare a elaborat zece variante de subiecte, în conformitate cu programa şcolară, din care, în dimineaţa zilei de ieri, a fost extrasă varianta de subiect cu numărul 7. Subiectele au fost transmise şi preluate în condiţii de siguranţă de toate cele 21 de centre de examinare desemnate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava.
Anul acesta, pentru prima dată,elevii au primit două tipuri de subiecte, unele adaptateprofilului real, vocaţional sau tehnologic şi unele adaptate profilului uman sau pedagogic.
Primul subiect al variantei nr. 7, cea pentru profilul uman, viza analiza de vocabular, precum şi capacitatea de a înţelege şi de a comenta un fragment la prima vedere din„Accidentul”, de Mihail Sebastian. La subiectul al doilea, elevii au avut de argumentat importanţa unui jurnal în viaţa unui adolescent. Pentru subiectul al treilea, notat cu 30 de puncte, candidaţii au trebuit să scrie despre tema şi viziunea într-o poezie aparţinând simbolismului.
Cât priveşte varianta cu numărul 7 pentru elevii aparţinând profilului real, primul subiect viza analiza de vocabular şi teorie literară din opera „Scrinul negru” de George Călinescu. Pentru cel