● John Zorn, Mycale – The Book of Angels 13, Tzadik, 2010.
Probabil mai rar decît pe vremuri, dar unii încă se mai plîng că rockerii sînt cu dracu’, că arată nu ştiu cum şi dau din cap ca nişte posedaţi. Dar l-aţi văzut pe John Zorn cum face? Mai ales cînd e în aceeaşi încăpere cu omologul său (din lumea rockului) Mike Patton, cu pionierul rockului psihedelic japonez Keiji Haino, cu chitaristul uns în toate unsorile Buckethead, cu toboşarul de la Napalm Death, ori masonul Justin Broadrick (Jesu, Godflesh). În această combinaţie (cu unele variaţiuni), John Zorn a adus sub acelaşi acoperiş jazzul (free), metalul extrem (death metal, grindcore) şi muzica de desene animate sub titulaturile Painkiller şi Naked City (pe ultimii probabil i-aţi remarcat pe coloana sonoră a filmului Funny Games al lui Michael Haneke).
Nu vă lăsaţi păcăliţi nici de armoniile vocale sublime ale discului apărut sub numele Mycale. E un fel de „vorbit în limbi“ a cappella, iar titlurile pieselor sînt nume de demoni din mitologia iudeo-creştină. Albumul e volumul 13 din suita Masada Book Two (16 albume!), compusă de Zorn, interpretată de numeroşii săi colaboratori şi dedicată demonilor care au bîntuit cîndva Iudeea, iar acum îl bîntuie probabil pe artist. Mai este şi un Masada Book One – tot cam atîtea albume, dar cîntate într-un cerc mai închis, de către Zorn însuşi şi grupul său Masada, mai puţin colaboraţionist, dar cu o mai intensă activitate live. Multiplele încarnări ale grupului Masada şi cele aproape 30 de albume constituie poate cea mai cărnoasă şi productivă perioadă (faţetă, mai corect) a carierei artistului, o tentativă ambiţioasă de a scoate folkul evreiesc (klezmer) din zona tradiţională şi a-l aduce în lumea postmodernă, fie şi cu suportul demonilor. Tentative de jazz oculto-satanic a mai avut Zorn cu cîteva materiale inspirate de Aleister Crowley şi H.P. Lovecraft.