Profesorul de economie Daniel Dăianu consideră că, în contextul economic actual, faptul că România nu este membră a zonei euro constituie un atu.
Evoluţia economică a României depinde foarte mult de ceea ce se întâmplă în Uniunea Europeană, iar faptul că ţara noastră nu este membră a zonei euro constituie un atu, consideră profesorul de economie Daniel Dăianu. „Eu nu consider că este raiul pe pământ să fii în zona euro, aşa cum cred alţii. Dacă nu eşti pregătit, eşti mort", a declarat Dăianu, la un seminar organizat de Coface. El a spus că printre plusurile economiei româneşti se numără şi capacitatea de ajustare fiscală, dar şi nivelul încă redus al datoriei publice (39,4% din PIB). Totuşi, ritmul de creştere a datoriei publice îngrijorează, la fel şi gradul redus de absorbţie a fondurilor UE.
Economistul a insistat pe importanţa fondurilor europene, ca soluţie pentru a evita încetinirea creşterii economice, adăugând că astfel se eficientizează şi utilizarea banilor publici. Şi Marie-France Raynaud, economist-şef adjunct al departamentului Risc de Ţară şi Studii din Coface, a punctat că România are una dintre cele mai reduse rate de absorbţie şi că ar trebui să mizeze pe fonduri pentru a-şi finanţa deficitele. „Graţie acordului de la Viena, băncile s-au angajat să nu retragă capital din România, dar ştiind problema sistemului bancar din Europa, este îngrijorător. Atunci ar trebui ca România să se axeze pe atragerea de fonduri structurale", a spus Raynaud.
Se discută de ieşirea Greciei din zona euro
Raynaud a mai arătat că în zona euro îngrijorările sunt mai mari decât în Statele Unite, în mod surprinzător, având în vedere că datele privind datoria publică, deficitul bugetar şi cel de cont curent sunt mai mici decât peste Ocean. „Avem vârfurile, Grecia, Italia, Portugalia, Spania şi Irlanda, unde există deficite create încă din