Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INTERCEPTARI George Costin, despre banii pe contractele de reprezentare a revoluţionarilor:"Unde-s cârnaţii mei? "

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 3 martie 2012 ·

Fostul secretar de stat pe problemele revoluţionarilor George Costin i-a solicitat lui Mihai Bolocan, arestat alături de el pentru fapte de corupţie, să identifice persoanele care nu au plătit contravaloarea contractele de reprezentare, folosind pentru bani termenul cifrat de "cârnaţi", potrivit Mediafax.

Fostul secretar de stat pentru problemele revoluţionarilor George Costin şi membrii Asociaţiei "Decembrie 1989 Metrou România" Mihai Bolocan şi Serafim Cotenescu au fost arestaţi preventiv în 28 februarie, de magistraţii Tribunalului Argeş.

George Costin este acuzat că, în calitate de preşedinte al Asociaţiei "Decembrie 1989 Metrou România", împreună cu mai multe persoane, între care Bolocan şi Cotenescu, au constituit şi condus, în perioada 2009 - 2011, un grup infracţional organizat care viza obţinerea de beneficii financiare. Grupul infracţional a fost organizat în perioada în care persoanele care aveau certificate de revoluţionar în baza Legii 42/1990 au formulat cereri pentru preschimbarea acestor acte şi pentru obţinerea adeverinţei în baza căreia ar fi urmat să beneficieze de indemnizaţiile conferite de Legea 341/2004.

În motivarea deciziei de arestare preventivă, instanţa Tribunalului Argeş arată că înţelegerea dintre George Costin şi Mihai Bolocan cu privire la distribuirea certificatelor de revoluţionar şi a adeverinţelor pentru obţinerea drepturilor în baza Legii 341/2004 reiese dintr-o discuţie care a avut loc între cei doi în data de 2 iulie 2010.

Din această interceptare rezultă şi solicitarea lui George Costin de a identifica persoanele care nu au plătit contravaloarea contractelor, pentru a-i determina să plătească sumele de bani.

"C.G: Ai venit iarăşi, ţi-ai umplut geanta cu certificate ...

B.M.: Da, beli-mi-ai, da!

C.G.: ...şi...n-ai avut adeverinţe. Da! Bun!... (neinteligibil) ...şi ai tăiat-o, nu?

B.M.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 8 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 7 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 8 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Strat de zăpadă gros de peste 4 metri, pe Transfăgărășan

Tribuna acum 7 ore
Nu au trecut decât câteva zile de când drumarii anunțau că încep deszăpezirea Transfărășanului și că spectaculosul drum ar putea fi deschis mai devreme decât de obicei. Joi, lucrătorii au dat de greu, confruntându-se cu un strat de zăpadă bătătorită

Marcel Ciolacu: Prim-miniştrii se schimbă unul pe an. Eu sunt al zecelea în această serie, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului

News.ro acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe am şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizâ

Vremea

București
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°