Administratorul fondului de pensii pe care dumneavoastră l-aţi ales ar trebui să investească activele fondului (banii din conturi) în instrumente financiare bine proporţionate astfel încât să prezinte un risc de pierdere a acestora cât mai mic. De aceea, Legea pensiilor private chiar obligă administratorul să investească activele în mod prudenţial.
Astfel, conform legii, administratorul poate să investească, din valoarea totală a activelor fondului de pensii:
* Cel mult 20% în instrumente ale pieţei monetare, inclusiv conturi şi depozite în lei la o bancă, persoană juridică română, sau la o sucursală a unei instituţii de credit străine, autorizate să funcţioneze pe teritoriul României şi care nu se află în procedura de supraveghere specială, ori administrare specială, sau a cărei autorizaţie nu este retrasă
* Cel mult 70% în titluri de stat emise de Ministerul Economiei şi Finanţelor din România, de state membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European
* Cel mult 30% în obligaţiuni şi alte valori mobiliare emise de autorităţile administraţiei publice locale din România sau din statele membre ale Uniunii Europene, ori aparţinând Spaţiului Economic European
* Cel mult 50% în valori mobiliare tranzacţionate pe pieţe reglementate şi supravegheate din România, statele membre ale Uniunii Europene, ori aparţinând Spaţiului Economic European
* Cel mult 15% în titluri de stat şi alte valori mobiliare, emise de state terţe
* Cel mult 10% în obligaţiuni şi alte valori mobiliare, tranzacţionate pe pieţe reglementate şi supravegheate, emise de autorităţile administraţiei publice locale din state terţe
* Cel mult 5% în obligaţiuni şi alte valori mobiliare ale organismelor străine neguvernamentale, dacă aceste instrumente sunt cotate la burse de valori autorizate şi dacă îndeplinesc cerinţele de rating
* Cel m