Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Băsescu: Premierul ar putea, interimar la Justiţie, să-şi asume propuneri de procurori-şefi

Publicat in Flacara Iasului, miercuri 13 martie 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că i-ar mulţumi lui Dumnezeu ca Mona Pivniceru să fie numită în CC, pentru că premierul şi-ar putea asuma, astfel, ca interimar la Justiţie, propuneri pentru funcţiile de şefi ai Parchetului General şi DNA. Întrebat cum comentează posibilitatea ca Mona Pivniceru să fie votată de Senat pentru a deveni membru al Curţii Constituţionale, Băsescu a răspuns: "Aş mulţumi lui Dumnezeu să se întâmple asta, ar însemna ca premierul să-şi asume asta (propunerile de procurori-şefi, n.r.) ca interimar". Băsescu a spus că este convins că Ponta, ca procuror, înţelege ce înseamnă ca Parchetul General şi DNA să nu aibă propuneri pentru procuri-şefi. Întrebat dacă ar fi de acord cu numirea lui Tudor Chiuariu la ministerul Justiţiei, el a răspuns că e de acord cu orice ministru care i-ar propune procurori-şefi care să aibă ceva în spate. "Orice ministru, numai să îmi propună nişte candidaţi care au dosare în spate. Nu e treaba mea, numai să înţeleagă gravitatea situaţiei din Parchete. Eu pot colabora cu oricine, atât timp cât colaborarea se referă la instituţii", a spus Băsescu. Băsescu a mai spus că nu se poate continua pe linia ministrului Pivniceru cu organizarea încă a unui concurs, care mai poate dura cel puţin două luni, deoarece ar putea să intervenă şi Comisia Europeană în acest sens. "O să ne trezim cu semnal de la Comisie «Alo, ce faceţi?», că nu poţi să o ţii aşa şi să spui că în două luni mai termini un concurs", a mai spus Băsescu. El a precizat că personal doreşte procurori care să fi lucrat cu succes la dosare. "Dacă doamna ministru insistă în procedura aceasta falsă, neasumată, să organizăm un concurs, să vedem... Mie nu îmi spune nimic un concurs când e vorba de procurorul general şi procurorul-şef DNA, prim-adjunct şi procurorul şef DIICOT. Vreau să văd procurori care au dosare făcute. Vreau să văd propuşi procurori care a

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 36 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 47 minute
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°