Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Energia din soare, noul eldorado pentru investitori

Publicat in Adevarul, duminică 18 martie 2012 · ·

În următorii doi ani, în România vor fi instalate panouri fotovoltaice cu o capacitate de 256 de MW, faţă de doar 1 MW, cât există acum la noi în ţară.

Până acum, ţara noastră a fost considerată un eldorado al turbinelor eoliene, dar iată că paradisul celor care iniţiau afaceri în acest domeniu în România este pe cale să ia sfârşit. Aceasta deoarece reţeaua electrică a ţării este subdezvoltată şi nu poate prelua doar a opta parte din proiectele care se preconizează pentru următorii doi ani. Astfel că o mare parte dintre aceste parcuri eoliene la care visează investitorii vor rămâne doar pe hârtie.

Anul decisiv - 2013

În acest context, o nouă ramură a energiei regenerabile începe să înflorească la noi în ţară: electricitatea generată din radiaţiile solare, adică fotovoltaică. În acest moment, în România există doar trei parcuri fotovoltaice foarte mici, de doar 1,011 MW în total.

Cel mai mare este al traderului Renovatio, cunoscut mai mult după ce a cumpărat firma Green Energy a fiului lui Gheorghe Ştefan Pinalti, primarul din Piatra Neamţ. Renovatio are un proiect fotovoltaic în judeţul Giurgiu, cu o capacitate de 0,993 MW şi, în acelaşi timp, deţine şi o fabrică de panouri fotovoltaice la Satu Mare. Un alt deţinător de centrală fotovoltaică este Primăria Comunei Floreşti, cu o putere de 0,009 MW, dar şi firma Q srl, care are un proiect de 0,005 MW.

Însă Transelectrica a semnat contracte de racord la reţea pentru proiecte fotovoltaice care însumează 256,2 MW şi care ar trebui finalizate peste cel mult doi ani, perioadă pentru care sunt valabile contractele. Cele mai multe dintre ele au fost semnate în anul 2011, aşa că în 2013 ar trebui să fie gata. Potrivit datelor Transelectrica, este vorba de 62 de proiecte, cel mai mare având o capacitate considerabilă, adică 48 de MW.

Cel mai mare proiect, în Oltenia

Proiectul-gigan

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 52 minute
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 54 minute
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Reacția lui Gigi Becali, după ce FCSB a devenit campioana României: „Slavă Ție, Doamne”.

Adevarul acum 30 minute
După 9 ani de chin, în care au fost mai mereu pe locul 2, FCSB a reușit să câștige un campionat dominat clar de la început până la final. Roș-albaștrii și-au asigurat titlul cu 3 etape înaintea finalului sezonului, după 2-1 cu Farul.

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum o ora
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 5 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 38 minute
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 2 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 11 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/14°
dum.

11°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°