Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii deschid sezonul estival pe litoralul bulgăresc

Publicat in Adevarul, sâmbătă 7 aprilie 2007 ·

Operatorii din turism spun că cererea pentru petrecerea Sărbătorilor de Paşte în staţiunile vecinilor din sud, Balcic sau Albena, s-a triplat în acest an Litoralul bulgăresc se află Operatorii din turism spun că cererea pentru petrecerea Sărbătorilor de Paşte în staţiunile vecinilor din sud, Balcic sau Albena, s-a triplat în acest an Litoralul bulgăresc se află pe primul loc în topul preferinţelor românilor care îşi vor petrece Paştele peste hotare. Tunisia, Grecia şi Turcia înregistrează, de asemenea, creşteri de peste 10% a numărului de vizitatori români în această perioadă Per ansamblu, cererea de pachete turistice pentru Paşte a crescut în acest an cu 20%, scăderi fiind consemnate doar pentru litoralul autohton. Agenţiile de turism care şi-au inclus în portofoliu pachete de servicii cu destinaţia litoralul bulgăresc au prins lozul câştigător, fiind raportată deja aproape o triplare a cererii pentru această destinaţie. "Cererea pentru biletele de Paşte în Bulgaria a crescut de aproape trei ori faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut", spune Liviu Cristea, manager general la agenţia de turism Alltur. Acesta spune că biletele pentru Bulgaria se vând foarte bine, atât pentru minivacanţa de 1 mai, cât şi pentru concediul de vară. "Pentru sezonul estival nu mai sunt bilete, s-au epuizat toate locurile, dar pentru 1 mai încă avem ceva locuri libere", mai spune oficialul Alltur. Suma medie cheltuită pentru un bilet cu destinaţia Bulgaria, pentru Paşte, este de 100-110 euro de persoană, incluzând trei nopţi cazare, la categoria trei stele, sistem all-inclusive. "Primele bilete vândute au fost cele care oferă sistemul all-inclusive", explică Liviu Cristea. Tunisia, locul doi în topul creşterilor cererii Tunisia, locul doi în topul preferinţelor Majoritatea românilor care merg la bulgari de Paşte se vor deplasa cu autoturismele personale, procentul celor care vor plec

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei, în apropiere de Timișoara

Press Alert acum 45 minute
Foto: Arhivă Clipe de groază în localitatea timișeană Giarmata Vii, la câțiva kilometri din Timișoara. Un bărbat și-a dat foc în grădină, sub privirile a doi adolescenți. „Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara a

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Un incendiu puternic a izbucnit lângă Mănăstirea Voroneț, din județul Suceava. Există pericolul extinderii focului

Gandul acum 29 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă, în jurul orei 15.00, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. Din cauza faptului că bate vântul, există pericolul ca incendiul să se extindă. Casa care a luat foc se află în ap

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 47 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 54 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum o ora
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Negociatorii Hamas, la Cairo, la discuţii privind un armistiţiu în Gaza. Şeful CIA este şi el acolo

Mediafax acum 31 minute
Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuţii privind încetarea focului în Fâşia Gaza. Directorul CIA a ajuns şi el la Cairo, relatează surse egiptene.

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°