Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Secretul lui Beligan: s-a lăsat de fumat la 75 de ani!

Publicat in Click, luni 16 decembrie 2013 ·

Disciplina şi un stil de viaţă sănătos l-au adus pe Radu Beligan în faţa publicului, chiar şi la 95 de ani. Maestrul a fost sărbătorit în weekend, pentru 75 de ani de carieră. Apropiaţii săi au spus, pentru Click!, care este secretul longevităţii sale.

La 95 de ani, Radu Beligan este, fără îndoială, un om de Cartea Recordurilor. În weekend, actorul a ţinut un tur de forţă, reuşind să joace în două spectacole, în „Lecţia de violoncel" sâmbătă, de ziua lui şi în „Egoistul" duminică. Fanii şi prietenii săi, adunaţi atât la Teatrul Metropolis, cât şi la Teatrul Naţional, au fost surprinşi să remarce că maestrul şi-a susţinut ambele roluri excepţional.

„Numai Dumnezeu ştie de unde are atâta forţă de a rămâne pe scenă, până la vârsta asta. Este un adevărat fenomen care ne uimeşte pe toţi de fiecare dată", a spus, pentru Click!, actriţa Ileana Stana Ionescu (77 de ani), aflată în primele rânduri la spectacolul de la TNB.

Am aflat care este secretul longevităţii maestrului. Actorul nu fumează, nu pierde nopţile şi nu bea. Îi place să citească şi să contemple scena cât mai mult, ne-au mai spus membrii familiei sale, dar şi alţi apropiaţi ai actorului.

„Tata nu mai fumează de 20 de ani, deşi în piesa «Egoistul» trebuie să-şi aprindă o ţigară. Toată viaţa a preferat să meargă foarte rar la petrecerile pe care ceilalţi colegi de breaslă le dădeau. Şi, atunci când o făcea, nu se distra până dimineaţa, precum alţii. În rest, face multă mişcare şi nu vrea să renunţe la scenă, marea lui pasiune. Are un regim de viaţă sănătos", a mărturisit, pentru Click!, Alexandru Be­ligan, fiul actorului.

La rân­dul lui, Ion Caramitru, direc­torul TNB, a spus: „Se­cretul său este ştiut nu­mai de el. Este o forţă a na­turii, atât pe scenă, cât şi în viaţă". Radu Beligan s-a născut pe 14 decembrie 1918 în comuna Galbeni, ju­deţul Bacău. Actorul a fost căsătorit de t

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arbitrul român Istvan Kovacs va arbitra finala Europa League

Mediafax acum o ora
Pentru Kovacs va fi a doua finală europeană arbitrată în carieră, după cea din Conference League, ediţia 2022. Din brigada pentru această finală vor face parte şi conaţionalii Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, asistenţi, şi Cătălin Popa, asistent V

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 38 minute
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Premierul spune că va discuta cu salariaţii din Guvern care protestează / Ciolacu, întrebat dacă îşi cunoaşte salariaţii din Executiv: Am să fac un teambuilding ca să ne cunoaştem mai bine

News.ro acum o ora
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat că va avea o discuţie, dacă situaţia o mai impune, cu salariaţii din Guvern care au declanşat luni un protest spotan în faţa Palatului Victoria. Întrebat dacă îşi cunoaşte angajaţii din Cancelaria premierului,

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 3 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 3 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

FOTO/VIDEO Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați cer salarii mai mari și să nu mai fie discriminare salarială în administrația publică centrală

HotNews acum o ora
​Zeci de angajați ai aparatului de lucru al Guvernului au declanșat luni după-amiază un protest spontan în fața Palatului Victoria, solicitând salarii mai mari și eliminarea discriminării salariale la nivelul administrației publice centrale. Protest

Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale / Despre ce îl recomandă să fie votat şef al statului: Patriot, echilibrat, familist, tactician exceptional, cunoscător al relaţiilor internaţionale

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale, el arătând, despre ce îl recomandă pe preşedintele PNL să fie votat şef al statului că este ”patriot, echilibrat, familist, ta

Ciolacu: Guvernul susţine alocarea unor resurse financiare consistente în viitoarea PAC

Mediafax acum 2 ore
Viitorul Politicii Agricole Comune, situaţia fermierilor în contextul provocărilor generate de războiul din Ucraina şi securitatea alimentară au constituit principalele subiecte ale întrevederii pe care premierul Marcel Ciolacu a avut-o luni, la Pal

Ucraina afirmă că a dejucat atacuri ruseşti cu bombă care urmau să fie comise de 9 Mai, la Kiev

News.ro acum o ora
Ucraina a declarat luni că a zădărnicit o operaţiune rusă prin care urmau să fie declanşate atacuri în serie cu bombă la supermarketuri şi în apropierea unei cafenele din capitala Kiev, precum şi la o întreprindere militară din oraşul Liov, situat î

Un angajat al Primăriei Bacău, prins în flagrant după ce ar fi primit 6000 de euro mită

G4Media acum 3 ore
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au început urmărirea penală a unui funcţionar public în cadrul Primăriei municipiului Bacău, mai exact șeful Direcţiei Administrare Baze Sportive, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită ş

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

15°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

21°
lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°