25 de cercetători lucrează la Iaşi cu aparatură de ultimă generaţie pentru a descoperi şi crea medicamente personalizate.
Într-o clădire modernă, cu două etaje, aflată în curtea Institutului de Chimie Macromoleculară „Petru Poni" din Iaşi, a început să funcţioneze recent cel mai modern centru de cercetare în domeniul farmacologiei din România. Aparatura aflată aici, cumpărată dintr-un fond de 5 milioane de euro, aduce, pe alocuri, cu cea descrisă în romanele science-fiction.
Premieră la Iaşi: căşti cu camere video pe capul paramedicilor SMURD
Experimente pentru tratament anti-Alzheimer în laboratorul de fizică din Iaşi FOTOGALERIE
Centrul de Cercetări Avansate pentru Bionanoconjugate şi Biopolimeri (CCABB) are ca scop realizarea de studii amănunţite în domeniile chimiei, ingineriei chimice, biologiei, biochimiei, bioingineriei şi fizicii. Unul dintre cele mai interesante foloase ale muncii celor 25 de cercetători angajaţi la centru este acela că formulele unor medicamente vor fi modificate astfel încât să corespundă nevoilor fiecărui pacient în parte.
Studenţi străini în practică
„Vom produce medicamente personalizate pentru că se ştie că pastilele acţionează diferit în funcţie de persoană. Noi vom evalua pacienţii şi le vom identifica medicaţia cea mai eficientă. Ulterior, vom face formula modificată a unui medicament, după care doctorul curant stabileşte tratamentul", spune doctorul Mariana Pinteală, coordonatorul CCABB. Megalaboratorul de la Iaşi a fost ridicat printr-un proiect depus pentru accesarea de fonduri europene nerambursabile.
Daţi click pe imaginile de mai sus pentru a vedea aparatura modernă
Doar pentru aparatura ultraperformantă au fost cheltuite 4 milioane de euro. „Acest centru este făcut după ultimele directive europene, aşa încât să fie recunoscut în industria farmaceutică