Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) prognozează pentru perioada minivacanţei de 1 Mai, dar şi pentru următoarele două zile, vreme caldă în toată ţara, cu mici excepţii temperaturile maxime urmând să ajungă la 30 de grade Celsius, potrivit Agerpres.
Potrivit estimărilor specialiştilor realizate pe baza datelor Centrului European pentru Prognoze pe Medie Durată de la Reading (Anglia), va fi vreme frumoasă în intervalul 28 aprilie - 3 mai, când se vor înregistra temperaturi maxime de 29-30 de grade la nivel naţional, în timp ce la malul mării mercurul din termometre va indica cel mult 22-23 de grade Celsius.
'(...) în legătură cu minivacanţa de 1 Mai, va fi vreme bună. Începând de vineri, temperaturile cresc, iar sâmbătă, duminică şi luni ajungem, din nou, la 28-29 de grade în vestul ţării, 26 de grade în Bucureşti şi 22 de grade la mare. Prin urmare, este vreme perfectă pentru picnic', a declarat, recent, Ion Sandu, directorul general al ANM.
Pe de altă parte, în zona Banatului se anunţă o încălzire treptată a vremii începând dinspre sfârşitul lunii aprilie. Valorile termice urmează să se situeze peste normele climatologice, iar în primele zile ale lunii vor aduce o uşoară scădere a temperaturilor, dar valorile minime se vor menţine peste normalul perioadei.
În Crişana, în primele zile ale lunii mai, temperaturile maxime vor scădea uşor, iar vremea va fi, în general, instabilă, cu averse frecvente la începutul lunii mai.
Pentru Transilvania, meteorologii prognozează o vreme normală din punct de vedere termic, astfel încât temperaturile maxime vor depăşi, în medie, 20-22 grade Celsius.
În Dobrogea, valorile termice se vor menţine relativ constante şi apropiate de normele climatologice în această perioadă, cu maxime în jurul a 20 grade Celsius şi minime de peste 10 grade Celsius. Probabilitatea de precipitaţii va fi relativ