Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: Grație procedurilor de dializă bolnavii de nefrită își prelungesc viața

Publicat in Adevarul, marți 7 iunie 2011 ·

Numărul persoanelor care fac dializă a crescut în acest an cu 10% comparativ cu anul trecut, ajungându-se la cifra de 180 de cazuri.

Nefrita este o boală care afectează tot mai multi mehedințeni. În Turnu Severin funcționează două centre de dializă.

La unul dintre acestea, aflat pe bulevardul Carol I, vin săptămânal 165 de persoane. Centrul funcționează din 2007, dar inițial a avut sediul în incinta Spitalului Județean.

Celălalt centru de dializă funcționează în incinta Spitalului CFR, unde se află sub supraveghere aproximativ 20 de bolnavi. Comparativ cu 2010 numărul bolnavilor care vin la acest centru de dializă a crescut cu 20 de persoane. Un număr de 154 de oameni fac hemodializă , iar alți 10, dializa peritoneală.

Mehedințiul este printre județele fruntașe din țară în ceea ce privește această afecțiune a rinichilor, alături de Dolj și Gorj.

Deși nu se știe cu exactitate cauza acestei boli, după ultimele ipoteze reiese că Mehedințiul este un județ bogat în cărbune nematurat, și din această cauză apa din anumite zone este contaminată. Persoanele care beau aceasta apă sunt afectate de insuficiență renală.

O șansă în plus

Mihaela Mărgineanu, medic specialist nefrolog, ne-a spus că, în ultimul timp chiar și persoanele tinere, de 18 ani s-au îmbolnăvit. Pentru aceștia, mai există o șansă de vindecare.,, Chiar acum trei zile unui tânăr de 23 de ani i s-a făcut transplant de rinichi, la București”, a adăugat medicul.

Acest caz nu este unul singular, existând și un precedent, o altă tânără suferind aceeași intervenție acum câteva luni, la spitalul din Cluj. Pentru cei trecuți de o anumită vârsta (60-70 de ani), singura soluție să își prelungească viața rămâne dializa.

Zilnic, la centrul de dializă vin aproximativ 80 de persoane. Programul este de la 7,00 la 23,00. Hemodializa se face de trei ori pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 38 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 24 minute
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 3 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Un clip viral cu Robert de Niro în care strigă la manifestanţi anti-Israel este, de fapt, o repetiție pentru un serial Netflix

HotNews acum 35 minute
O înregistrare video cu Robert de Niro strigând la demonstranţi a devenit virală pe internet și a fost interpretată pe reţelele de socializare ca fiind o manifestare a actorului american de susţinere a Israelului este, de fapt, o repetiţie pentru fi

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 6 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum o ora
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 4 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°