Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astărăstoae: Majorarea cu 3-4 % a salariilor rezidenţilor, ca suta de lei promisă de Ceauşescu

Publicat in Romania TV, marți 5 noiembrie 2013 ·

Majorarea salariilor medicilor rezidenţi cu 3-4% poate fi un pas înainte, însă, pentru Colegiul Medicilor din România (CMR), aceasta este ca suta de lei promisă de Ceauşescu mulţimii, din balconul Comitetului Central, a declarat, marţi, preşedintele CMR, Vasile Astărăstoae.

"Creşterea salariilor rezidenţilor cu 3-4 la sută ar fi un pas înainte, pentru că, de la răspunsul constant «nu se poate», iată că, pentru prima dată, ar fi o posibilă majorare. Dar, pentru noi, majorarea este similară cu suta de lei promisă de Ceauşescu mulţimii, din balconul Comitetului Central. Este un început de negociere, însă CMR nu pierde timp să negocieze aşa ceva", a spus Vasile Astărăstoae.

Pe de altă parte, preşedintele CMR a subliniat că întregul calendar al acţiunilor de protest anunţate de Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate a fost respectat şi că aşa se va întâmpla şi în continuare.

"Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate şi-a respectat întregul program al acţiunilor. S-a spus că nu vom face grevă japoneză, am făcut, că nu vom face marş, am făcut şi au venit 10.000 de oameni. Am anunţat că vom avea grevă generală şi vom avea, dacă nu ne vor fi rezolvate problemele. Urmează demisia angajaţilor din Sănătate. Suntem oameni care ne ţinem de cuvânt", a conchis preşedintele CMR.

Angajaţii din sănătate cer minimum 6% din PIB pentru Sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, precum şi consultarea reală a Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate.

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 3 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 2 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum o ora
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 2 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 5 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum o ora
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 5 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 6 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Vremea

București
acum

16°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°