Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autorităţile nu dau de urma evadatului de la Tichileşti

Publicat in Vocea Brailei, joi 17 februarie 2011 ·

* deşi a fost dat în urmărire generală, poliţiştii nu au reuşit să dea de urma lui * oamenii legii iau în calcul toate variantele, una dintre acestea fiind aceea ca deţinutul să se fi urcat în vreo maşină de ocazie şi să fi ajuns în alt judeţ *

Deşi a trecut aproape o săptămână de când deţinutul de 17 ani a evadat din Penitenciarul de Minori şi Tineri (PMT) Tichileşti, poliţiştii nu au reuşit încă să dea de urma lui. Vasluianul Viorel Brânză a fost dat în urmărire la nivel naţional, poliţiştii din întreaga ţară fiind în alertă pentru prinderea şi încarcerarea fugarului. Oameni legii iau în calcul toate variantele şi scotocesc tot judeţul pentru a-l găsi pe deţinutul evadat. Este posibil ca, imediat după ce a fugit din penitenciar, el să se fi urcat în vreo maşină de ocazie, înainte ca angajaţii PMT Tichileşti să dea alarma, şi să se fi oprit prin cine ştie ce colţ al ţării. O altă variantă ar fi aceea ca tânărul evadat să stea ascuns pe undeva, însă, chiar şi aşa ar fi trebuit oricum să iasă pentru a-şi căuta de mâncare, mai ales că din penitenciar nu a putut să plece cu provizii de hrană. Varianta ca evadatul să se fi oprit pe la vreun cunoscut este puţin probabilă, asta pentru că, pe perioada detenţiei, nu a fost vizitat de nimeni, nici măcar de vreun membru al familiei, care oricum este la Vaslui.

Reamintim că, în ziua de 11 februarie, la ora 20.10, Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Braila a fost sesizat de lucrătorii PMT Tichileşti cu privire la faptul că, în urma efectuării apelului de seară, s-a constat lipsa numitului Viorel Brânză (17 ani), deţinut în această unitate. Minorul era în închisoare din data de 12 mai 2010, aflându-se, în regim deschis, în executarea unei pedepse de 1 an şi 4 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Imediat, comanda IPJ Brăila a dispus instituirea de filtre, compuse din poliţişti, poliţişti de f

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul Hamas. Acuzaţiile sunt de crime de război şi crime împotriva umanităţii / Reacţii dure din Israel / Reacţii la nivel internaţional

Mediafax acum 2 ore
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar şi premierul israelian Benjamin Netanyahu. Procurorul CPI: Există toate motivele să credem că prim-ministrul israelian Netanyahu este responsabil penal pentr

Israelul consideră „o ruşine istorică” cererea procurorului CPI de emitere a mandatului de arestare pentru Netanyahu

Adevarul acum o ora
Ministrul israelian de externe, Israel Katz, a calificat luni drept o „decizie scandaloasă” cererea procurorului Curţii Penale Internaţionale (CPI) de emitere a unor mandate de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu şi ministrul

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum o ora
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

Accident cu șapte autovehicule pe DN1, în apropiere de Ploiești FOTO

Ziare.com acum 33 minute
Un accident în care au fost implicate mai multe autovehicule a avut loc luni după-amiază, 20 mai, pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, traficul fiind blocat şi deviat pe sensul către Bucureşti. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) P

Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă

News.ro acum 3 ore
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 3 ore
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Kremlinul subliniază legăturile puternice cu Iranul. Putin l-a sunat pe preşedintele interimar

Adevarul acum 36 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a telefonat luni noului preşedinte interimar al Iranului, în timp ce Moscova şi-a exprimat clar dorinţa de a menţine şi de a-şi aprofunda relaţiile cu Teheranul, în pofida morţii subite a preşedintelui Ebrahim Raisi

MApN anunţă o nouă campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2024. Sunt 4936 de locuri disponibile la nivel naţional

Mediafax acum 3 ore
„Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României. Sun

Doi morţi şi zece răniţi în China, într-un atac cu cuţitul comis de o femeie într-o şcoală primară la Guixi

News.ro acum 3 ore
O femeie a ucis cu cuţitul două persoane şi a rănit alte patru luni, într-o şcoală primară în centrul Chinei, potrivit poliţiei locale, citată de postul de stat CCTV, relatează AFP. Atacul a avut loc către prânz, n oraşul Guixi, în provincia Jiangxi

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

17°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

25°
lun.

15°/25°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°