Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Topul celor mai nocive mezeluri. VEZI produsele care conțin mai multe de nouă E-uri

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 21 martie 2012 ·

În compoziţia acestor preparate se găsesc până la 14 aditivi, conform unui studiu realizat de Asociatia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România în colaborare cu Universitatea din Braşov. Sursa: Razvan Valcaneantu

Criteriu care a stat la baza acestei cercetări a fost dat de informaţiile de pe etichetă.

"De aceasta dată, ANPCPPS România a verificat etichetele sortimentelor de mezeluri ce se comercializează pe piaţa românească. Au fost studiate etichetele a 61 de mezeluri şi s-au constatat următoarele: peste 50% din sortimentele de mezel care se găsesc pe piaţa românească conţin minim 6 E-uri. Mai mult, trei dintre produsele a căror eticheta a fost studiată, conţin 10 E-uri, iar unul dintre produse, chiar 14 E-uri! Nu a exista produs studiat, care să nu conţina niciun E", ne-au precizat reprezentanţii organizaţiei. SUMARUL ARTICOLULUI Topul celor mai nocive mezeluri. VEZI produsele care conțin mai multe de nouă E-uriTopul mezelurilor nocive. Vezi cine are 8 şi 7 E-uriTopul mezelurilor nocive. Vezi cine are 6 şi 5 E-uriTopul mezelurilor nocive. Vezi cine are 4 şi 3 E-uri

Studiul a fost realizat în parteneriat Universitatea din Braşov, Facultatea de Alimentaţie şi Turism. Produsele alese în cadrul studiului sunt cele regăsite în principalele magazine de tip supermarket şi hypermarket din România.

Cele mai nocive au peste 9 aditiviSalam de şuncă Ţărănesc (BIHARIA) - 14 E-uriSalam Pikant (Cris Tim) - 10 E-uriSalam de porc (Cris Tim) - 10 E-uriSalam Italian (Cris Tim) - 10 E-uriSalami Duo - salam in cascaval, salam nature (Zimbo) - 9 E-uriSalam de casă Extra (Aldis) - 9 E-uriSalam de vară (Cris Tim) - 9 E-uriSalam CARO Sandwich (Caroli) - 9 E-uriSalam de şunca ţărănesc (Aldis) - 9 E-uri

Cine are un singur aditivSalam picant (Dulano) - 1 ESalam Bagheta (Dulano) - 1 E

CITIȚI ȘI:Mencinicopsc

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 52 minute
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Un judecător polonez de rang înalt a cerut azil în Belarus

G4Media acum 51 minute
Un judecător polonez de rang înalt a cerut luni azil politic în Belarus, afirmând că face acest lucru în semn de „protest față de politica nedreaptă și dăunătoare a Poloniei” față de Belarus și Rusia, transmite Politico. În scrisoarea sa de demisie

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 3 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00

Cancan acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, em

Klaus Iohannis va fi primit mâine de Joe Biden la Casa Albă

HotNews acum 32 minute
Președintele american Joe Biden îl va primi pe omologul român Klaus Iohannis la Casa Albă pe 7 mai, moment în care cei doi șefi de stat vor marca 20 de ani de când România a aderat la alianța NATO, anunță Casa Albă într-un comunicat de presă. Vizita

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 5 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Cuplu de români arestat după ce și-au maltratat și violat menajera, în Italia

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cuplu de români a fost arestat în Italia după ce au maltrat-o și violat-o pe badanta lor moldoveancă, agresiunile sexuale fiind filmate cu telefonul de soție. Doi români, soț și soție, în vârstă de 41 ani, respectiv 37 de ani, a fost arestat în C

UPDATE - Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte / Aglomeraţie şi pe DN 5 - FOTO

News.ro acum o ora
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 3 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Vremea

București
acum

24°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

15°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

11°/22°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

24°
lun.

12°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°