N-a fost nevoie de insistenţe din partea alor mei ca să mă pun pe citit. Biblioteca din casă era destul de bine garnisită. Am citit la început multe poveşti, iar în prima adolescenţă am consumat multe Dickens-uri. Săptămânal găsiţi aici o personalitate care scrie despre cărţile pe care le consideră fundamentale. Astăzi este rândul criticului literar Ion Bogdan Lefter.

Nimic despre „marile cărţi", despre capodoperele „cele mai fundamentale"! Încerc să recuperez ce se mai poate recupera din lecturile mele de juneţe.

Nu mai ştiu pe ce cărţi am buchisit pe la 6-7 ani, însă în mica mea „mitologie" personală a rămas consemnată performanţa parcurgerii integrale a „Insulei misterioase" a lui Jules Verne încă dinainte de a merge la şcoală. Când am început clasa I, minunata mea învăţătoare, severa şi buna doamnă Maria Pretorian, trebuind din când în când să se ducă pe la cancelarie, mă scotea la tablă ca singur ştiutor să scriu şi să citesc dintre princhindei şi mă punea să fac, în absenţa ei, două liste: una de „Buni" şi alta de „Răi", cu - adică - cei care stau cuminţi în băncile lor şi cu... ceilalţi!

N-a fost nevoie de insistenţe din partea alor mei ca să mă pun pe citit. Biblioteca din casă era destul de bine garnisită, iar mama ne cumpăra mereu ce i se părea că ni se potriveşte, mie şi fratelui meu. (Într-o vreme, ne aducea de la librărie şi afişe cu tablouri celebre, pe care ni le punea pe pereţi, deasupra paturilor, ca să le privim şi să le învăţăm titlurile, după care le schimba cu altele.)

La început au fost Fraţii Grimm

Am citit la început multe poveşti, de la Fraţii Grimm, Andersen şi Wilhelm Hauff la „Legendele Olimpului" rezumate de Alexandru Mitru. Mai târziu - colecţia de Poveşti nemuritoare (serie format de buzunar, pe zone geografice) sau Shakespeare-ul repovestit de fraţii Charles şi Mary Lamb. Ca toţi băieţeii curioşi, am dat g