Când văd cum îi prinde marinarul cu garda jos, când îi văd pe «intelectualii preşedintelui».
Războiul dintre palate e groapa în care două puteri abuzive şi inconştiente se străduiesc să îndese România. Încă vie.
Deunăzi, primesc de la un amic următoul mesaj: „Parca trăiesc un vis urât: în loc să văd ştiri cu pdl-işti de frunte care se pregătesc de judecată pentru jaful pe care l-au făcut, [îi] văd cerând demisia lui Ponta şi a unor miniştri. Nu mi-aş fi imaginat că cei care conduc USL pot fi atât de imbecili! [...] Eu nu îi acuz pe pdl-işti, ci din contra, pe usl-işti, pe ai mei, adică. Când am spus ca nu-mi imaginam că pot fi atât de imbecili, nu mă refeream la neputinţa de a ascunde lucruri incomode (vezi plagiatul), ci la existenţa acestora! Nu ai voie sa împingi în faţă oameni corupţi şi hoţi pentru a se lupta cu adversari corupţi şi hoţi. Iar dacă ar fi după mine, alor mei le-aş da pedepse duble, tocmai pentru că cred în onoare. Ponta, demisia!"
A te încrede în oamenii politici, a iubi partide şi a idolatriza lideri e un lucru zadarnic şi aducător de mari suferinţe. O astfel de activitate poate fi bănoasă, dar omul nu vrea sinecuri, distincţii, sau foloase necuvenite. Vrea o ţară normală, un pic de cinste, un pic de morală, o prosperitate bazată pe efort personal. E un lucru greu de înţeles, din câte îmi dau seama. Spre deosebire de el, am aşteptat cu mai multă suspiciune noua guvernare. Pornită pe cai mari, şi-a dat repede-n petic. La început, ICR-ul. Apoi, uninominalul într-un singur tur. Apoi, TVR, unde, cu o seninătate care friza cinismul, a aruncat afară din CA, ca pe nişte măsele stricate, reprezentanţii PDL. Apoi, trecerea intempestivă a Monitorului Oficial într-o nouă subordine, pentru a fenta publicarea unui document oficial. Apoi dizolvarea unei comisii incomode. Iar atacul la Avocatul Poporului e bun de filmele cu proşti. În cel
