Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pitesti: Cătălin Doman, urmaşul lui Mutu la naţională

Publicat in Adevarul, vineri 17 iulie 2009 ·

Cunoscut ca un jucător nonconformist, dar cu mult talent şi o tehnică sclipitoare, Cătălin Doman este considerat de specialişti urmaşul lui Adrian Mutu la echipa naţională.

Cătălin Doman este un alt produs de calitate al clubului FC Argeş, după Mutu, Dică, Neaga, Coman, Prepeliţă, Stancu, fotbalişti descoperiţi şi crescuţi pe malul Argeşului. Născut la Turnu-Severin în anul 1988, Cătălin Doman este marea speranţă a Argeşului, jucătorul care îi calcă pe urme lui Adi Mutu, ca tupeu în joc, şi care are ceva din eleganţa pe gazon a lui Nicolae Dică. Peste toate, Doman are o tehnică sclipitoare, un dribling năucitor, aşa cum nu s-a mai văzut de la Dobrin încoace.

Descoperit şi crescut de Mihăiţă Ianovschi

Doman a fost descoperit de antrenorul Mihăiţă Ianovschi, în timpul unui turneu de juniori la Turnu-Severin. Tehnicienii de la Centrul de Copii şi Juniori de la FC Argeş au fost cuceriţi pe loc de driblingurile sale. Jucătorul îşi aminteşte de selecţia sa de parcă ar fi fost ieri. “Jucam pentru echipa mea la juniorii de la Turnu-Severin şi antrenorii de la FC Argeş Mihai Ianovschi şi Ilie Bărbulescu au intrat pe teren până la mijloc şi m-au întrebat cum mă cheamă. Iniţial, m-am speriat, pentru că am crezut că vor să mă certe sau să mă tragă de urechi, deşi nu făcusem nimic rău”, rememorează Doman acele clipe. Timid, le-a spus cum îl cheamă. “După meci, au vorbit şi cu părinţii mei, cărora le-a propus să vin la F.C. Argeş. Părinţii mei au acceptat pe loc”, povesteşte Cătălin Doman.

A venit cu trenul la FC Argeş

Pentru că nu avea maşină, familia Doman s-a urcat în tren şi a venit la Piteşti după numai două zile de la discuţia cu antrenorul Ianovschi. FC Argeş i-a oferit condiţii mulţumitoare: cazare la Tabăra Şcolară şi masă la cantonamentul clubului. Pentru un junior de nici 14 ani, era o investiţie pe care mulţi nu ar fi făcut-o. Cătăli

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 41 minute
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 41 minute
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 41 minute
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 41 minute
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii

News.ro acum 2 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii.

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum 41 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum o ora
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 2 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 41 minute
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°