La finalul sezonului vor pleca 12 jucători din Giuleşti, iar George Copos se gândeşte cu cine să completeze lotul Rapidului pentru campionatul viitor. Atacantul Dorin Goga (27 de ani) şi fundaşul central Cristi Scutaru (25 de ani) sunt primii pe lista finanţatorului de sub Podul Grant.
Poli Timişoara este aproape de a ajunge direct în Liga a IV-a din sezonul viitor, iar acest lucru va atrage după sine şi plecarea celor mai buni fotbalişti. Majoritatea dintre ei se pregătesc să-şi depună memorii pentru a deveni liberi de contract, iar echipele importante din Liga I sunt gata să-i oferteze. Rapid a pus ochii pe fundaşul Cristian Scutaru, care în prezent e şi căpitanul lui Poli, şi pe atacantul Dorin Goga, care nu mai joacă de două luni, după ce Timişoara nu l-a mai plătit de ceva timp. Cristi Scutaru este o soluţie pentru defensiva giuleştenilor, mai ales că din vară, Marcos Antonio, Ovidiu Burcă şi Glauber Berti îşi vor încheia conturile cu gruparea feroviară, iar singurul fundaş din lot va fi Cristi Oros.
Goga refuzat de Răzvan Lucescu
Dorin Goga a fost aproape să ajungă la Rapid şi în iarnă, dar fotbalistul a fost refuzat de Lucescu jr. Acesta şi a motivat decizia prin faptul că jucătorul nu se încadrează în sistemul tactic pe care îl foloseşte în Giuleşti. Totul, după ce George Copos a fost de acord cu cererile jucătorului fiind gata să-i plătească 175.000 de euro, salariul pe şase luni de zile, plus 50.000 de euro Timişoarei pentru un împrumut până în vară cu opţiune de cumpărare definitivă. Plecarea lui Răzvan Lucescu de la Rapid şi posibila revenire a lui Mircea Rednic va face posibilă trecerea lui Goga în Giuleşti din vară.
2 goluri marcat Scutaru pentru gruparea bănăţeană în acest sezon
6 goluri a marcat Goga pentru Poli în LIga a-II-a
22 de partide a jucat Scutaru pentru Timişoara în