"O plasă de agenţii guvernamentale şi agenţioare sufocă administraţia locală" - acesta a fost verdictul preşedintelui Traian Băsescu pus luni în Parlament, când a evocat restructurarea masivă a instituţiilor deconcentrate ca răspuns la eşecul regionalizării. Ministrul dezvoltării Elena Udrea a fost ceva mai precisă, dar nu în totalitate limpede: instituţiile deconcentrate vor fi restructurate pe modelul celor opt regiuni de dezvoltare (adică acelea pe structura cărora urma să se facă regionalizarea). Nu este încă clar dacă aceste instituţii deconcentrate ar urma să funcţioneze doar la nivelul regiunilor sau doar dacă va exista o singură conducere la nivelul regiunilor, instituţiile propriu-zise continuând să existe la nivelul judeţelor. Cert este că în acest moment avem aproape 1.500 de aşa-numite instituţii deconcentrate la nivelul celor 41 de judeţe şi al Municipiului Bucureşti, toate cu directori, adjuncţi de directori, şoferi şi secretare, în care lucrează în jur de 100.000 de oameni. Nu este vorba aici doar de a-i plăti pe funcţionari, ci de a plăti şi întreţinerea clădirilor şi costul de funcţionare a instituţiilor.

În 2009 Guvernul a dispus reorganizarea agenţiilor guvernamentale, dar procesul a mers extrem de greu, fiind demarat propriu-zis abia un an mai târziu. Cele 226 de agenţii guvernamentale de la acel moment au fost fie desfiinţate, fie comasate, rămânând cam jumătate dintre ele. Însă aceste agenţii nu însemnau întreg păienjenişul bi­rocratic pentru că lor li se adaugă aşa-numitele instituţii deconcentrate - servicii publice aflate în subordinea ministerelor sau ale altor organisme ale administraţiei publice centrale.

Sunt, în prezent, 41 de tipuri de instituţii deconcentrate - oficii, direcţii, comisariate, com­plexuri sportive sau cluburi - care pres­tează în numele puterii centralizate servicii în unităţile teritoriale.

În