Complexul studenţesc "Tudor Vladimirescu" din Iaşi era în 1989 împânzit de studenţi străini. De regulă, aceştia locuiau în câteva cămine destinate lor, prea puţini având apartamente închiriate în oraş. Cu toţii erau foarte bine supravegheaţi.
Pentru a şti ce învârt, ei au fost cazaţi la etajele inferioare ale căminului T7-8, acolo unde stăteau şi rugbiştii sau sportivi de pe la alte "arme", unii dintre ei studenţi la Educaţie Fizică şi Sport, însă majoritatea colaboratori ai Securităţii sau Miliţiei.
Pentru că se făcea multă bişniţă, astfel de locuri colcăiau de prostituate, amatori de comerţ, informatori, delicvenţi, toată fauna cea vestită a oraşului. Maşini de fiţe doar la studenţii străini găseai pe atunci. Şi tot în zonă erau foarte mulţi arabi fumători de Kent, Assos, Camel, ţigări considerate adevărată valută la acea vreme.
Cei mai sărăci serveau masa la o sală specială dintre cele trei ale unei cantine uriaşe, considerată alături de căminul T 17 din complex una dintre cele mai mari edificii studenţeşti din estul Europei. Aici arabii mâncau pui fript cu cartofi prăjiţi şi primeau ca desert prăjituri fistichii (faţă de mere, de care aveau parte românii noştri).
Prânzul lor era considerat un adevărat festin faţă de cel al studentului de rând, unde legea era făcută de carnea de oaie super-extensibilă şi peştele ieftin, plin de oase. Sau dacă studentul era norocos pescuia în farfurie o bucată mare de slănină de care era prinsă o mică şuviţă de carne macră. În faţa căminelor străinilor, taximetriştii îşi făcuseră neoficial chiar staţie. Acolo erau cazaţi negri de prin ţările africane socialiste, sărmani tineri din Coreea de Nord, dar şi alte naţionalităţi.
Ca la toate căminele, aici se practica din belşug bişniţa. Găseai cafea adevărată, pentru că în oraş era doar nechezol (pentru cine nu ştie, era
