Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dobinzi mai mici prin transferul creditelor de la o banca la alta banca

Publicat in Vocea Brailei, luni 30 ianuarie 2006 ·

Clientii bancilor isi pot transfera imprumuturile de la o banca la alta. Contracost insa. In Occident, aceasta practica este foarte raspindita, mai ales pe sectorul creditelor ipotecare, existind o multime de oferte ale institutiilor de credit. In Romania refinantarile nu fac parte dintre cele mai vindute produse bancare. Ofertele nu lipsesc insa. Intre bancile care sint prezente pe piata braileana sau in Galati, BCR, HVB Bank, Volksbank, Piraeus pot refinanta imprumuturile acordate de alte banci in vederea achizitiei unei proprietati imobiliare, a unui autoturism sau creditele de nevoi personale si de consum.

De ce am apela la o refinantare? Cineva care in trecut obtinea venituri in dolari, iar acum le obtine in euro ar putea considera necesara si schimbarea valutei in care are contractat un credit. Cum banca la care acea persoana are imprumutul nu ofera facilitatea de a schimba valuta creditului, respectivul client poate merge la o alta banca unde poate negocia refinantarea imprumutului. Refinantarea poate fi dorita si pentru ca, la un moment dat, banca la care avem creditul are o oferta dezavantajoasa in raport cu piata (spre exemplu a "uitat" sa scada dobinzile la creditele in lei).

In cazul unui credit in valuta, o diferenta de dobinda de doua puncte procentuale la un credit de 40.000 de euro, contractat pe 15 ani, se traduce intr-o diferenta de plata la rata lunara, de aproximativ 50 de euro.

O alta situatie in care am dori sa apelam la refinantare este aceea cind avem credite la mai multe banci si dorim sa le transferam pe toate la o singura banca pentru a le putea gestiona mai usor. In aceasta situatie, pentru a ne decide sa apelam la o refinantare, nu este important numai costul, ci si serviciile de inalta calitate pe care o banca le ofera (spre exemplu, sistemul de Internet banking este mai "prietenos" cu noi). In plus, daca

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE a emis o atenționare de călătorie pentru Regatul Belgiei. Vor fi perturbări ale circulației rutiere pe fondul protestelor fermierilor

Gandul acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Belgiei că potrivit unui raport al poliției rutiere federale, marți, 4 iunie 2024, va avea loc un protest al fermi

Prima femeie cancelar a Austriei, Brigitte Bierlein, moare la vârsta de 74 de ani

News.ro acum o ora
Prima femeie cancelar a Austriei şi preşedintă a Curţii Constituţionale, Brigitte Bierlein, a murit luni la vârsta de 74 de ani, anunţă Curtea într-un comunicat publicat pe site, relatează AFP. Brigitte Bierlein - neafiliată politic - a murit ”cu câ

FOTO Kylian Mbappe, primul mesaj după ce a fost prezentat la Real Madrid + Imaginile care spun totul

Gazeta Sporturilor acum 50 minute
Kylian Mbappe (25 de ani) a transmis primul mesaj Echipă probabilă Real Madrid în 2024-2025:

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 4 ore
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Percheziții acasă la bărbatul care a încercat să dea foc ușii Ambasadei Israelului din Bucureşti

HotNews acum 48 minute
Poliţiştii fac, luni seara, o percheziţie la locuinţa din Bucureşti a cetăţeanului sirian care a încercat să dea foc ușii de la intrarea în Ambasada Israelului, amenințând că se va autoincendia, relatează News.ro. Forte antitero la Ambasada Israelul

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 5 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 5 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Ministrul economiei: de astăzi avem zbor direct Bucureşti - Baku

Mediafax acum o ora
Ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului, Radu Oprea, a participat la ceremonia de inaugurare a zborului direct între Bucureşti şi Baku. Legătură aeriană directă cu Azerbaidjan se realizează prin două zboruri săptămânale. Un zbor ţine t

Memorandumul pentru Aer Curat, Sănătate şi Viitor propus de Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde, semnat de premierul Marcel Ciolacu

News.ro acum o ora
Memorandumul pentru Aer Curat, Sănătate şi Viitor propus de Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde a fost semnat luni de premierul Marcel Ciolacu şi de fondatorul platformei, activistul de mediiu Alex Găvan. Semnarea a avut loc într-o poiană

Joe Biden nu va merge la summit-ul pentru pace ce a va avea loc în Elveția. Poziția oficială a Casei Albe

Ziare.com acum o ora
Vicepreședintele SUA, Kamala Harris, și consilierul președintelui pentru securitate națională, Jake Sullivan, vor merge în Elveția pentru Summit-ul Global pentru Pace. Președintele american Joe Biden nu va participa la summitul care va avea loc în E

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

20°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/25°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

16°/24°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°