Comisia Europeană (CE) va prezenta la 18 iulie un Raport verbal privind România şi Bulgaria, în cadrul procedurii Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), a declarat marţi, pentru Agerpres, Mark Gray, purtător de cuvânt al CE.
“Raportul va fi prezentat de serviciile secretariatului general al CE în cadrul grupului de lucru MCV de pe lângă Consiliul UE. Facem această prezentare o dată la fiecare 6 luni, conform angajamentului luat prin raportul MCV de a ţine Consiliul la curent cu evoluţiile din România şi Bulgaria”, a declarat Mark Gray. Ultimul raport privind progresele României în cadrul MCV a fost prezentat la 30 ianuarie, fiind un document suplimentar, în urma crizei politice de la Bucureşti din vara anului trecut.