Nota autorului: Am marcat cu paranteze drepte paragrafele care mi-au fost cenzurate la apariţia cărţii. Am început deci azi, 3 ianuarie 1979, cartea de fapte şi gânduri.

Carte apărută în 1981 la Editura Sport-Turism; grafica: Andrei A. Păunescu

19 ianuarie 1979 (n.r. – continuare)

Ceea ce nu pot realiza cu domnul Colceriu – cu care, de altfel, mă opresc doar la stadiul speranţelor deşarte şi viselor solidare – realizez cu ajutorul lui Toma Popescu, fostul tenor timişorean, care mă ajută pentru că are o poziţie socială mai avansată şi poate face rost de lucruri bune niţel mai ieftine. Mi-e cald şi mi-e bine în univers când mă gândesc că-i duc Ioanei ceva. şÎn schimb, domnul Colceriu, din economiile sale, îi face cadou lui Andrei un ceas foarte plăcut, foarte modern, cu baterii, lucru pentru care tânărul român Andrei A. Păunescu mulţumeşte cu recunoştinţă.

Nu mai lungim cina. Sunt obosit. Ochiul mă doare. Era imposibil să nu păţesc eu ceva în acest drum. Parcă sângele meu trage cu tunul din acest ochi în toţi macii adormitori ai pământului.

Mai sunt două zile şi plecăm acasă.

În această clipă mă întreb: cum ar fi aceste ultime două zile, dacă m-aş hotărî să rămân în Austria? Măcar mustrarea bagajelor mele şi tot m-ar extenua, darmite dacă aş avea şi conştiinţa pe care o am acum.

Şi vreau să fiu exact. Nu-i aşa de absurd că mă gândesc la asta. Vai, doamne, o trădare fie şi cu gândul este o încercare a mea de a înţelege, de exemplu, ce-a gândit fostul meu prieten bun Ilie Constantin când nu s-a mai întors acasă, când şi-a lăsat nevasta şi copiii într-un bloc de pe Magistrala din Bucureşti şi el a rămas în Franţa, sau în Italia, nu mai ştiu exact. N-o fi avut nici o remuşcare, nici o zbatere, nu i s-o fi făcut frig de singurătatea la care se expunea? Cum s-o fi hotărât?