Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concerte rock şi muzică ţigănească |VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 2 august 2008 ·

Săptămâna viitoare, de miercuri până duminică, Cinematograful de Vară din Timişoara va găzdui cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional Romani Art Festival „Mişto“, organizat de Asociaţia Culturală Turn. Sursa: Horia Calaceanu

Evenimentul va fi deschis printr-un concert al celui mai bun trompetist din Balcani, Boban Markovic, lider al ansamblului de suflători din Vladicin Han, Serbia. „La fel ca şi anul trecut, IRAF înseamnă muzică, dans, teatru, film, fotografie, workshopuri, lansare de carte, târg de meşte- şugari, acţiuni informative, acţiuni pentru copii, acţiuni pentru persoanele private de libertate, în cadrul unui eveniment care reuneşte peste 150 de artişti romi şi neromi din România, Spania, Ungaria, Franţa, Serbia, Cehia“, spune actorul Adrian Voichiţescu, iniţiatorul festivalului.

Pe tot parcursul festivalului, timişorenii vor putea participa la 15 concerte, al căror scop este acela de a prezenta fenomenul muzical al culturii rome, de la tradiţie până la ultimul trend mondial: bătăi în linguri, ritmuri de beat box, hip-hop, drum and bass, jazz, fanfare, muzică clasică sau flamenco.

În plus, participanţii vor putea admira prezentări de modă specifice culturii rome, iar bucătarii maghiari le vor servi pe tavă gulaş ţigănesc. Un bilet pentru o zi costă 25 de lei, iar un abonament pentru cele cinci zile de festival ajunge la 80 de lei.

Woodstock bănăţean pe malul Mureşului

Tot săptămâna viitoare, în zilele de 8 şi 9 august, va avea loc o nouă ediţie a tradiţionalului „Woodstock bănăţean“, Rock la Mureş. Astfel, în comuna Periam Port, de pe malul Mureşului, sunt aşteptate peste 7.000 de persoane. Deşi la origini a fost un festival adresat exclusiv trupelor rock, în ultimii ani pe scena în aer liber au urcat şi formaţii punk sau chiar hip-hop. Anul acesta, organizatorii îi vor aduce pe cei

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum o ora
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Un tribunal din Ucraina a dispus arestarea preventivă a ministrului agriculturii. Acuzațiile grave la adresa sa

Ziare.com acum 30 minute
Un tribunal din Ucraina a decis vineri, 26 aprilie, ca ministrul agriculturii, Mîkola Solski, care îşi anunţase joi demisia, să fie plasat în arest preventiv. Decizia a fost luată în urma acuzaţiilor privind implicarea sa într-o achiziţie ilegală de

Cutremur în România, vineri dimineața. Județul în care a avut loc seismul de 3,5 grade

Ziare.com acum 39 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Cutremur la Buzău

Wall-Street.ro acum 25 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Muzeul Luvru se transformă în sală de sport înainte de Jocurile Olimpice de la Paris - VIDEO

News.ro acum o ora
Pentru a marca Jocurile Olimpice din Franţa, Muzeul Luvru propune sesiuni sportive matinale în mijlocul unora dintre cele mai frumoase colecţii ale sale. Cel mai vizitat muzeu din lume oferă o nouă experienţă "Courez au Louvre", "o sesiune de pregăt

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum 2 ore
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Ministrul ucrainean al agriculturii, arestat la o zi după ce a demisionat

HotNews acum 54 minute
Un tribunal ucrainean a deci vineri ca ministrul Agriculturii, Mikola Solski, să fie arestat în dosarul în care este acuzat de implicare într-o achiziție ilegală de terenuri din proprietatea statului în valoare de aproximativ 7 milioane de dolari, r

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum 2 ore
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Vremea

București
acum

11°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

vin.

6°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°