Unul dintre reflexele cele mai la îndemînă ale politicienilor români este de a declara, în situaţii dintre cele mai diverse, că "presa e de vină". Cînd Occidentul ne-a criticat pentru soarta copiilor instituţionalizaţi, au fost destule voci care au acuzat presa că îşi băgase nasul în această problemă, scriind pe larg despre căminele de copii; mai de mult, cînd Consiliul Europei monitoriza România şi critica autorităţile de la Bucureşti pentru nerespectarea unor drepturi fundamentale, tot presa era de vină, alături de partidele de opoziţie, care spuneau la Strasbourg ce se întîmplă la Bucureşti; cînd un demnitar român spune o prostie, e foarte uşor să revină după aceea cu declaraţia-stas "presa a distorsionat/răstălmăcit cuvintele mele". Ş.a.m.d. Recent, premierul a avut o declaraţie exact pe această linie, actualul preşedinte a făcut de mai multe ori astfel de afirmaţii, fostul preşedinte la fel. Iar la un seminar recent despre relaţia dintre presă şi justiţie, procurorul anticorupţie a spus, ca un fel de replică la cazurile de corupţie semnalate în presă şi neluate în seamă de autorităţi, că există şi jurnalişti corupţi. Dacă ţinem seama de toate aceste păreri emise de la nivelele cele mai înalte, rezultă că, în principiu, presa poartă o vină "globală": aceea că nu tace, că îşi bagă nasul în tot felul de subiecte în loc să "îşi vadă de ale ei". Care sînt însă "ale ei", ale presei? După gîndirea unor politicieni români, presa ar trebui să nu se amestece chiar în toate: să nu scrie, de exemplu, despre cazurile de corupţie, pentru că - aţi ghicit! - "creează o imagine proastă a ţării în exterior". Ar mai trebui să nu critice guvernul şi celelalte autorităţi ale statului, ci "să le lase să lucreze" spre binele ţării. Şi, în general, presa ar face bine să evite subiectele controversate - mai bine să scrie despre creşterea producţiei, despre drumul nostru neabătut