Scriind despre numărul 2 al revistei literare „Fântâna din Kos“, pupilă a Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România (SMSPR), particip la o acţiune de sfinţire a scrisului artistic a celor dăruiţi cu puterea albului – lapte dulce în călimări –, o poţiune apolinică veritabilă întru sănătatea minţii şi trupului. Dau curs plăcerii proprii de a gusta fructele scriitorilor-arbori cuprinşi în grădina sănătăţii, arondaţi în numărul de faţă, şi nu de a vorbi de savoarea florilor ce sunt conţinute în fruct, dar mai ales să zic câte ceva despre bogăţia şi vechimea pământului comun în care sunt înfipte rădăcinile pomilor catalogaţi. (...)

Fluidul inefabil al „Fântânii din Kos“ despre care vorbeşte meşteşugit preşedintele SMSPR, profesorul C. D. Zeletin, îl putem găsi în izvorul Castaliei de la Delphi, unde Pitia, preoteasa zeului Apollo, făcea profeţii şi, de ce nu, în izvorul de sub culmea Kogaionului, sălaşul lui Zalmoxis al nostru, din care au băut apă vie strămoşii Burebista, Deceneu şi Decebal. Mi se pare mai potrivit pentru numărul 2 al revistei să comentăm, pe scurt, ilustraţia copertei întâi: Orfeu şi Euridice, însoţiţi de Hermes. Orfeu, poet prehomeric, fiul muzei Calliope (muza poeziei epice, ce urma alaiul lui Apollo) şi-al regelui trac Oragros, ar fi autorul tăbliţelor sacre, prescripţie în versuri consacrată tratării suferinţelor trupului şi sufletului. Orfeu a fost soţul nimfei Euridice, originară din Tracia. După ce şi-a pierdut soţia mult iubită, el ajunge în insula Lesbos, unde devine simbolul poeziei lirice. Plecând de la tot ce s-a spus despre Orfeu, putem concluziona că el este un personaj trac asemănător lui Zalmoxis. Iar în ceea ce îl priveşte pe Hermes, să reţinem pentru noi că el a fost considerat zeu al fertilităţii, crainic divin, orator arhetipal (descoperitorul elocvenţei), precum şi perechea erotică a