În calitate de cetăţean australian, am votat la ultimele alegeri federale în această ţară. La fel au făcut aproximativ 95% dintre australienii cu drept de vot. Acest procentaj contrastează puternic cu cel din Statele Unite, unde la alegerile prezidenţiale din 2004 proporţia celor prezenţi la urne a depăşit cu puţin 60%. La alegerile pentru Congres, care au loc la mijlocul mandatului prezidenţial, se deranjează ceva mai puţin de 40% dintre americanii cu drept de vot.

Există un motiv pentru care atît de mulţi australieni votează. În anii ’20, cînd prezenţa la urne a scăzut sub 60%, Parlamentul a decis ca participarea la vot să devină obligatorie. De atunci, în pofida unei succesiuni de guverne cu diferite orientări politice, nu a existat nici o încercare serioasă de a abroga această lege, iar sondajele arată că în jur de 70% din populaţie este de acord cu ea. Australienii care nu votează primesc o scrisoare în care sînt întrebaţi de ce au această opţiune. Cei care nu au o scuză acceptabilă - cum ar fi boala sau o călătorie în străinătate - trebuie să plătească o amendă mică, dar proporţia celor amendaţi astfel ajunge la mai puţin de 1% dintre cetăţenii cu drept de vot.

În realitate, obligatoriu nu este să ai un vot valid, ci să te prezinţi la secţia de votare, să ţi se verifice numele şi să pui un buletin în urnă. Secretul scrutinului face imposibil să-i împiedici pe oameni să scrie năzbîtii pe buletinele de vot sau să le lase neatinse. Dacă e adevărat că procentul de buletine de vot invalidate este puţin mai ridicat cînd votul este obligatoriu, el rămîne prea mic pentru a influenţa în vreun fel rezultatul scrutinului. Australia nu este un caz unic în ceea ce priveşte votul obligatoriu. Belgia şi Argentina l-au introdus mai devreme şi este practicat în multe alte ţări, în special din America Latină, deşi sancţiunile şi mijloacele de a-l impune variaz