Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce să votăm?

Publicat in Dilema Veche, duminică 30 decembrie 2007 ·

În calitate de cetăţean australian, am votat la ultimele alegeri federale în această ţară. La fel au făcut aproximativ 95% dintre australienii cu drept de vot. Acest procentaj contrastează puternic cu cel din Statele Unite, unde la alegerile prezidenţiale din 2004 proporţia celor prezenţi la urne a depăşit cu puţin 60%. La alegerile pentru Congres, care au loc la mijlocul mandatului prezidenţial, se deranjează ceva mai puţin de 40% dintre americanii cu drept de vot.

Există un motiv pentru care atît de mulţi australieni votează. În anii ’20, cînd prezenţa la urne a scăzut sub 60%, Parlamentul a decis ca participarea la vot să devină obligatorie. De atunci, în pofida unei succesiuni de guverne cu diferite orientări politice, nu a existat nici o încercare serioasă de a abroga această lege, iar sondajele arată că în jur de 70% din populaţie este de acord cu ea. Australienii care nu votează primesc o scrisoare în care sînt întrebaţi de ce au această opţiune. Cei care nu au o scuză acceptabilă - cum ar fi boala sau o călătorie în străinătate - trebuie să plătească o amendă mică, dar proporţia celor amendaţi astfel ajunge la mai puţin de 1% dintre cetăţenii cu drept de vot.

În realitate, obligatoriu nu este să ai un vot valid, ci să te prezinţi la secţia de votare, să ţi se verifice numele şi să pui un buletin în urnă. Secretul scrutinului face imposibil să-i împiedici pe oameni să scrie năzbîtii pe buletinele de vot sau să le lase neatinse. Dacă e adevărat că procentul de buletine de vot invalidate este puţin mai ridicat cînd votul este obligatoriu, el rămîne prea mic pentru a influenţa în vreun fel rezultatul scrutinului. Australia nu este un caz unic în ceea ce priveşte votul obligatoriu. Belgia şi Argentina l-au introdus mai devreme şi este practicat în multe alte ţări, în special din America Latină, deşi sancţiunile şi mijloacele de a-l impune variaz

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coliziune violentă în Bistrița cu 8 persoane implicate, dintre care 6 sunt copii. A fost activat planul roşu de intervenţie

Ziare.com acum 28 minute
Grav accident marţi seara, 21 mai, pe raza localităţii Petriş, din judeţul Bistriţa-Năsăud. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie având în vedere că în accident au fost implicate 8 persoane, dintre care 8 copii, potrivit Inspectoratului

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 20 minute
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 23 minute
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

Cinci case și şapte anexe gospodăreşti, mistuite de un incendiu, la Brăila VIDEO

Ziare.com acum 13 minute
Un incendiu puternic, izbucnit marți, 21 mai, a afectat nu mai puțin de cinci locuinţe şi şapte anexe gospodăreşti din municipiul Brăila, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila. Incendiul, provocat de un foc lăsat nesuprave

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 2 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 2 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 5 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

VIDEO Ciolacu, după întâlnirea cu Erdogan, pe care îl numește „un lider cu viziune”: În scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de România, Turcia și Bulgaria

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marţi la Ankara că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria. premierul Marcel Ciolacu si presedintele turc

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

S-au încheiat audierile în dosarul Stormy Daniels. Donald Trump a refuzat să depună mărturie

Ziare.com acum o ora
Spectacol tăcut al lui Donald Trump în procesul său penal în care este acuzat că a plătit o starletă de filme pentru adulți pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă a lor, proces ale cărui audieri s-au încheiat marţi, 21 mai, transmite AFP. Tru

Vremea

București
acum

20°
mar.

12°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

21°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/26°
vin.

16°/27°
Constanta
acum

14°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

12°/23°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/27°
mie.

14°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°