Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agenda zilei - 16 Decembrie

Publicat in Gandul, luni 15 decembrie 2008 ·

Tradiţie

Sărbătoarea Bradului de Crăciun

Muzeul Naţional de Artă al României vă invită, la ora 17, în curtea de onoare a MNA la Sărbătoarea Bradului de Crăciun. Cu acest prilej, Corul Grupului şcolar Regina Elisabeta precum şi grupul psaltic condus de protopsaltul Paraclisului Ambasadei Greciei la Bucureşti vor interpreta colinde. De asemenea, între orele 16-19, publicul va putea vizita gratuit expoziţia de icoane bizantine şi postbizantine din Grecia, „De la Întruparea Cuvântului la Îndumnezeirea Omului”.

Dezbatere

Artă cu cântec: Gili Mocanu

Gili Mocanu este un brand. Pictor, poet, muzician, acesta este promotorul unei arte totale şi radicale. Pânzele sale suprarealist-magritteene au magnetizat nu doar scena artistică. Gili Mocanu provoacă perplexitate şi plăcere, gândeşte, compune, pictează şi vinde. E liber şi are totodată succes, fără a face compromisuri. Trebuie, cum se spune în reclame, să-şi urmeze doar setea de a fi el însuşi, de a da de gândit prin arta sa. Gili Mocanu este o icoană a timpurilor actuale şi o rotiţă a mecanismului corporatist. Pentru a afla dacă aceste chestiuni îi creează frustrări, dezechilibre, angoase, sunteţi invitaţi la Institutul Cultural Român, de la ora 18, de-a lungul unei seri cu imagini, muzici şi ghionturi, unde moderator este Erwin Kessler.

Concert

Grimus în Club Silver Church

Formaţia câştigătoare a Finalei Naţionale Global Battle of the Bonds 2007 susţine un superconcert în Silver Chuch, începând cu ora 21. Grimus a impresionat publicul încă de la înfiinţare, folosind „circul” ca leitmotiv în ceea ce priveşte conceptul de imagine şi jocul scenic. Înfiinţată în 2005 de trei studenţi bistriţeni la Cluj, Grimus este mereu în atenţia presei autohtone. Piesele Solitude şi In A Glimpse au avut succes în clasamente la radio. (C. Andreescu)

Tradiţie

Sărbătoarea Bradului de Crăciu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum o ora
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum o ora
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum o ora
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 3 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum o ora
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ilfov: Doi bărbaţi, reţinuţi după ce ar fi bătut şi sechestrat un tânăr, furându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane

News.ro acum 2 ore
Doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce, în urmă cu o lună, ar fi bătut şi ar fi sechestrat un tânăr într-o locuinţă din Chiajna, luându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane.

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum o ora
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 3 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°