La prima vedere, e un subiect frivol, banal. In realitate, un criteriu in functie de care se iau decizii importante in tara. Apare dintr-un interes marunt, individual, in nici un caz drept raspuns la o serie de probleme ale tuturor. Nu poti sa-l spui raspicat, pentru ca nimeni nu l-ar recunoaste oficial. Dimpotriva. De ce nu cade Guvernul, desi are numai 20% sprijin parlamentar? Ce forta incredibila de sustinere a gasit, ce aliniere miraculoasa de planete il face invulnerabil? De ce, de citeva luni, nu conteaza programele de guvernare, sondajele, presiunile electoratului, suspendarile, referendumurile? De ce, in ciuda tuturor cutumelor democratice din lume, nu mai avem o granita precisa intre putere si opozitie? Ce-i uneste pe parlamentarii PSD, PNL, PC, UDMR, PD? Si de unde blocajul desavirsit, cu o epuizanta pinda intre partide?
Se fac analize savante, se discuta destinele istorice ale unor partide, procentajele, viitorul, trendurile electorale, ineficienta absorbtiei fondurilor europene, insa totul pare sa se reduca la o chestiune ipocrita, care ar trebui inclusa intre factorii variabili de care tine buna administrare a tarii: salariul parlamentarilor si, pentru cei mai multi, pensia. O stiam prea bine cu totii, dar trebuie reafirmata ca sa ne aducem aminte cum functioneaza motorul majoritatii.
In Parlamentul in care ar trebui sa se detensioneze criza prin alegeri anticipate, recomandate intotdeauna la limpezirea puterii si calmarea electoratului, exista un pret personal extrem de greu de platit. Dupa ce a cotizat la campanii, probabil de mai multe ori, apucind sa-si implineasca obiectivul in cele din urma - 4 ani de huzur, 4 ani de mandat, in care poate sa-si aranjeze legaturile de afaceri ori planul de pensie etc. - unui parlamentar ii e greu sa dea ocaziei cu piciorul.
Si totusi, veti intreba cum se poate ca salariul de pe un an, cit a mai rama
