Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tulcea: Puştii din ziua de azi aşează câte şase ghetuţe în calea Moşului

Publicat in Adevarul, sâmbătă 4 decembrie 2010 ·

Tradiţia spune că ghetele (nu spune câte) trebuie curăţate şi aşezate la intrare, sau la geam, astfel încât Moş Nicolae să-şi lase parte din daruri pentru copiii cuminţi

Dacă părinţii nu le spun prea multe despre Moş Nicolae, atunci află din alte surse, vin acasă cu informaţia gata pregătită şi transmit părinţilor, cumva trimişii moşului în casa fiecăruia, dorinţele pentru acest sezon rece.

Toţi copiii cuminţi, care îşi lustruiesc ghetele, primesc cadouri dintre cele mai felurite. Tradiţia spune că cei mici se vor înfrupta cu multe dulciuri. Destui sunt, însă, copiii care primesc mai multe cadouri de la al doilea moş în topul preferinţelor tuturor.

Este un fel de Moş Crăciun, dar puţin mai sărac

Daniela (29 de ani) se pregăteşte de ceva vreme pentru sfânta zi de 5 spre 6 decembrie. Şi asta pentru că Teo, puştiul de numai 4 ani şi jumătate, aşteaptă ca fratele mai sărac al moşului să poposească şi la el. Nu îi spune mai nimic despre moş, şi asta pentru că devine agitat şi nu mai poate să doarmă.

„I-am spus că este un fel de Moş Crăciun, dar puţin mai sărac. Copilul ştie că trebuie să îşi facă ghetuţele, că moşul nu mai lasă cadouri în ghetele murdare. Aşa că duminică se va pune pe treabă“, povesteşte Dana.

Copilul va primi dulciuri, nişte hăinuţe, poate ceva jucării. Neapărat gormiţi. Nu este sărbătoare fără gormiţi, nişte variante modern ale foştilor soldăţei. „Toţi copiii primesc gormiţi, nu putem renunţa la ei“, mai spune Dana.

Moşul de azi e tare diferit de cel al părinţilor, mai povesteşte ea. Acum moşul vine după copil oriunde ar fi acesta. Dacă e plecat în vacanţă, dacă este la bunici, dacă este în vizită, moşul apare oriunde.

Se plimba el o dată prin grădiniţă…

„Umblă în costum, cu căciuliţă şi cu barba de nea. Şi atât. El nu vine cu maşina, vine cu o sanie trasă de reni, duce un sac cu jucării. Eu l-am văz

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 31 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 10 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 13 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Circulaţie cu dificultate pe DN 2, în judeţul Bacău, după un accident: doi răniţi

Mediafax acum 59 minute
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă seara, pe DN 2, în zona localităţii Onişcani, judeţul Bacău, în urma unui accident rutier. Două persoane au fost rănite. Un alt accident a avut loc pe Autostrada A7, tot în Bacău.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°