Unul dintre răniţii în urma accidentului petrecut, sâmbătă după-amiază, pe un canal în zona Gura Portiţei, este kaiacistul Iustin Porcăraşu, în vârstă de 26 de ani, componentul lotului olimpic lărgit, acesta suferind multiple traumatisme la faţă, însoţite de o hemoragie puternică.
Potrivit unor surse medicale, cealaltă persoană rănită şi internată în spital este o tânără, însă aceasta nu este într-o stare la fel de gravă ca cea a sportivului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Celelalte trei persoane care se aflau în ambarcaţiunea în care se aflau cinci persoane au suferit răni uşoare, refuzând internarea în unitatea sanitară.
Sportivul şi tânăra rănită se află, în prezent, în Spitalul Judeţean Tulcea, kaiacistul urmând să fie supus unei intervenţii chirurgicale.
La faţa locului s-au deplasat reprezentanţi ai Căpităniei Jurilovca, instituţie care are responsabilitate în aria unde s-a produs accidentul.
Două persoane au fost rănite, după ce două ambarcaţiuni s-au ciocnit, sâmbătă după-amiază, în jurul orei 15.00, pe un canal, în zona Gura Portiţei.
Potrivit primelor date, două ambarcaţiuni rapide s-au ciocnit, sâmbătă după-amiază, pe un canal aflat în zona lacului Razelm, una dintre ambarcaţiuni fiind plină cu cinci turişti care se îndreptau spre Gura Portiţei.
În urma coliziunii dintre cele două şalupe, care se deplasau cu viteză, două dintre cele cinci persoane au fost rănite, fiind preluate de cealaltă ambarcaţiune şi duse la spitalul din Tulcea.
Ambarcaţiunea cu turişti a suferit o avarie în bord, cealaltă şalupă suferind avarii minore.
Iustin Porcăraşu, multipu campion national, balcanic şi al regatelor internaţionale, este specializat în proba de K4 pe distanţa de 1.000 metri. El este legitimat la CSA Steaua Bucureşti.
De-a lungul carierei, Porcăraşu a înregistrat următoarele rezultate:
Camp