„Toga Party“ este cea mai recentă carte a lui John Barth, unul dintre cei mai importanţi metaficţionari din lume. Naratorul îşi spionează propriile personajeşi se joacă permanent cu cititorul, deghizându-se într-un personaj sau altul.
Iată-l pe Sam Bailey, unul dintre personajele ajunse la senectute: „Ştiţi ce cred eu? Eu cred că dacă voi credeţi că secolul douăzeci a fost ca un film de groază cu prea mult sânge - două războaie mondiale catastrofale, plus Coreea şi Vietnam, plus tot felul de genocide, epurări şi pandemii soldate cu zeci de milioane de victime, plus Războiul Rece şi cele trei decenii cât am trăit cu frica unei apocalipse nucleare, plus cine ştie ce alte minunăţii care nu-mi vin în minte acum -, păi atunci n-aţi văzut încă nimic, fraţilor, pentru că secolul douăzeci şi unu o să fie şi mai al dracu': nici un oraş «infidel» n-o să se mai poată apăra de bombele jihadului; pe măsură ce rezervele scad, iar India şi China devin tot mai prospere, vor începe «războaiele pentru resurse naturale», a căror miză vor fi apa şi ţiţeiul; suprapopularea o să distrugă planeta, economia Americii o să se prăbuşească atunci când o să explodeze bula de săpun a dolarului; şi chiar aici, în Heron Bay, în timp ce vorbesc eu, nivelul mării creşte din cauza încălzirii globale, peninsula se scufundă sub picioarele noastre, iar sezonul uraganelor e din ce în ce mai rău de la un an la altul.
Aşa că, pe bune: Ce mama dracu`? Tot e mai bine de noi, ăştia din Generaţia de Aur, că nu mai avem mult şi ne ducem - ne‑om face noi griji pentru copii şi nepoţi, ne gândim ce-o să se aleagă de ei când treaba o să se-mpută de-a binelea, dar zău dacă nu răsuflăm uşuraţi că n-o să mai fim prin preajmă atunci când s-o întâmpla şi asta. N-am dreptate?".
Cu final, dar fără sfârşit
Povestirile volumului îşi împrumută personajele şi se desfăşoară în aceeaşi zonă rezidenţială d
