Mesajul a fost trimis. Multumesc!

5 factori care favorizează polipii intestinali

Publicat in Adevarul, luni 16 ianuarie 2012 ·

Tulburările digestive manifestate prin nevoia de a merge frecvent la toaletă sau prin scaune cu sânge semnalează, în multe cazuri, prezenţa unor polipi la nivelul colonului. Iată de ce se formează aceştia şi cât de periculoşi sunt.

Polipii de la nivelul colonului sunt inflamaţii ale intestinului gros care, atunci când depăşesc 2 cm în diametru, provoacă simptome digestive neplăcute. Majoritatea polipilor sunt benigni, adică nu duc la apariţia cancerului. Însă ei se formează similar celulelor canceroase, rezultând în urma unor mutaţii.

Citeşte şi:

Ion Iliescu a fost operat la Elias

Aşa previi cancerul de colon!

1. Vârsta. Majoritatea celor care prezintă polipi la nivelul intestinului gros au vârste de peste 50 de ani, arată statisticile.

2. Istoricul familial. Riscul de a prezenta polipi colonici este mai mare în cazul persoanelor care au rude de gradul I cu astfel de probleme. Dacă mai mulţi membri din familia ta au polipi intestinali, riscul se dublează.

3. Fumatul şi consumul de alcool. Toxinele din fumul de ţigară, dar şi cele rezultate din metabolizarea băuturilor alcoolice afectează celulele care alcătuiesc intestinul gros, astfel că acestea suferă mutaţii.

Polipii de colon pot evolua în cancer

4. Sedentarismul. Persoanele inactive au un risc mai mare de a prezenta polipi. Explicaţia oferită de specialişti este că, în cazul lor, metabolismul este încetinit, iar reziduurile toxice rămân mai mult timp în colon decât în cazul unui individ care face mişcare de cel puţin trei ori pe săptămână.

5. Bolile inflamatorii intestinale. Persoanele care suferă de afecţiuni inflamatorii autoimune cum sunt colita ulcerativă sau boala Crohn sunt mai predispuse la polipi colonici decât cele sănătoase.

Peste 8.000 de români au cancer de colon

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 57 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 35 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 38 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 5 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 44 minute
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°