In toamna lui 1945, Partidul Comunist era in conflict deschis cu Regele aflat in greva la Sinaia, dar avea sustinerea "fratelui cel mare" de la Moscova. In fata lumii, ei erau "comunistii". In spatele usilor inchise, lucrurile erau mai neclare decat s-ar fi putut banui din exterior. PCR nici macar nu-si desemnase o conducere.
Iesirea la rampa
La jumatatea lunii octombrie a anului 1945, sala de festivitati a Liceului Mihai Viteazul din Bucuresti gazduia Conferinta Nationala a PCR, cel mai important moment din viata partidului dupa reintrarea in legalitate la 23 august 1944.
CLARIFICARI NECESARE. In ciuda ascensiunii in viata politica a tarii, situatia interna a partidului nu era clara. Ultimul secretar general - Stefan Foris, fusese inlaturat de la conducere in imprejurari pastrate secret pentru comunistii din afara cercului de initiati, inca din aprilie 1944. In ultimii ani ai razboiului, structurile de conducere precum Secretariatul sau Comitetul Central, fusesera aproape simbolice. Dupa 23 august, partidul beneficiase de o "infuzie" de comunisti ce-si petrecusera anii razboiului la Moscova. Masivul grup din inchisori fusese eliberat.
Dupa indepartarea lui Foris, partidul era condus teoretic de un trio format din Constantin Parvulescu, Emil Bodnaras si Iosif Ranghetz. Se schimbasera insa nu numai vremurile, ci si oamenii. "Stele" precum Ana Pauker, Gheorghe Gheorghiu-Dej sau Vasile Luca straluceau din ce in ce mai tare. Provizoratul instituit dupa mazilirea lui Foris nu mai putea dura.
Conferinta si-a deschis lucrarile in dupa-amiaza zilei de marti, 16 octombrie, si s-a incheiat duminica. In ultima zi a fost ales primul Comitet Central legal. In prima sedinta plenara de luni, 22 octombrie, CC-ul a ales din randurile sale Biroul Politic, Secretariatul si secretarul general al partidului, in persoana lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, liderul c
