Raportul Final realizat de Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, Bucureşti, decembrie 2006 [1] Analiza megaviolenţei comuniste de către victime ale comunismului, de către experţi de diferite specialităţi, scriitori, grupuri, instituţii de cercetare şi comisii prezidenţiale, precum şi de persoane care au făcut parte din sistemul comunist de represiune, reprezintă un proces de clarificare societală. Creşterea cantitativă şi calitativă a cunoaşterii care rezultă din aceste eforturi, ca şi din interpretarea şi judecarea morală a megaviolenţei generate de comunism, ca teorie, ideologie şi practică, este un element esenţial pentru evitarea formelor de dezumanizare, justificate ideologic şi practicate la scară globală de comunism. Cercetarea violenţei comuniste are multiple funcţii, printre care următoarele trei sînt esenţiale: 1. Cartografierea exactă a mega-ariei temporale şi spaţiale, bîntuită de violenţa comunistă, care a generat milioane de victime, inclusiv pierderi de valori culturale şi spirituale; 2. Explorarea cauzelor sociale, ideologice, organizaţionale, politice şi culturale ale violenţei doctrinei şi ale practicilor comuniste; 3. Micşorarea, pînă la eliminare, a şanselor ca inerţia ideologiei, structurilor, mentalităţilor şi formelor de organizare comunistă să genereze în continuare multiple forme de violenţă. Cunoaşterea, dincolo de valoarea ei descriptivă, predictivă şi explicativă, are şi o funcţie de justiţie morală. Justiţia morală oferă şansa celor care au supravieţuit spectrului comunist, înzestrat simbolic cu seceră şi ciocan, să convertească suferinţa celor peste o sută de milioane de victime ale comunismului de pe întregul glob, într-un potenţial de umanizare a prezentului. Raportul intitulat Analiza Dictaturii Comuniste din România face parte din acest proces de cunoaştere, interpretare, judecare morală, ter